Ce salariu va avea Dan Petrescu în Arabia Saudită. Suma este colosală!
Dan Petrescu se întoarce în lumea fotbalului cu un salariu imens! După ce și-a luat adio de la CFR Cluj și a petrecut o perioadă scurtă la Kayserispor, în campionatul Turciei, fostul tehnician a stat departe de cea mai mare pasiune a sa, dar se pare că tocmai a primit o ofertă pe care nu o poate refuza.
Dan Petrescu, înțelegere bombă. Ce salariu va avea în Arabia Saudită
Dan Petrescu s-a ocupat de două echipe în acest sezon, una în România și alta în Turcia. Totuși, pe 11 ianuarie 2021 pleca de la CFR Cluj și semna un contract cu Kayserispor. Din păcate, acesta a stat doar 8 meciuri pe banca formației unde au evoluat Denis Alibec, Silviu Lung Jr. și Cristi Săpunaru, iar pe 23 februarie el își lua adio și de la formația turcă.
Cunoscutul antrenor a petrecut câteva luni departe de lumea fotbalului, dar nu s-a lăsat! Acesta revine în forță cu un nou contract bombă. El o să fie văzut în Arabia Saudită și va avea un contract uriaș, vehiculându-se că acesta o să primească nu mai puțin de un milion și jumătate de euro.
Chiar jurnalistul Vali Moraru a făcut publică informația conform căreia Dan Petrescu ar fi semnat un contract în Arabia Saudită. Chiar dacă nu se știe încă echipa la care va merge antrenorul, acesta o să primească pe an o sumă de 1,5 milioane de dolari, potrivit Playsport.
Câți bani a primit Dan Petrescu în Turcia. Antrenorul s-a îmbogățit
Chiar dacă Dan Petrescu a semnat un contract la Kayserispor pentru un an și jumătate, părțile au reziliat înțelegerea după nici două luni de zile. Totuși, antrenorul nu se poate plânge. Acesta a încasat în doar 45 de zile suma de 400.000 de euro. Nu se știe cauza pentru care românul a plecat de la formațiunea turcă.
Oficial s-a anunțat că Dan Petrescu ar fi avut câteva probleme, dar mai multe surse neoficiale au susținut că el ar fi fost înlocuit pentru că echipa a obținut rezultate foarte slabe într-un interval scurt de timp. După ce fostul tehnician s-a întors în țară, acesta a declarat că a rămas în relații bune cu patroana clubului. Dacă acesta stătea timp de șase luni la echipă trebuia să încaseze 500.000 de euro, ba chiar avea și o opțiune de prelungire a contractului.
„Am o problemă personală și a trebuit să opresc aventura mea aici. Trebuie să plec. Patroana a înțeles, am rămas în relații foarte, foarte bune.
Echipa e pe un loc bun acum, nu e pe un loc retrogradabil. Având o problemă personală, chiar nu mai pot antrena nicăieri acum.”, a spus antrenorul la întoarcerea în țară.