Ce salariu are un ofițer SRI în 2022. Sute de euro pentru un debutant
Ce salariu are un ofițer SRI în 2022. Andrei Oprina, directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate (ITA) de la Serviciul Român de Informații (SRI), Andrei Oprina, a vorbit recent despre activitatea institutului, despre provocările tehnologice actuale, dar și despre salariile pe care le pot avea cei care aleg acest domeniu.
Ce salariu are un ofițer SRI în 2022
Astfel, Andrei Oprina, a spus ce salariu are un debutant în SRI.
„1000 de euro pentru un debutant. Ceea ce este interesant acum este că, cam la doi, trei ani de zile, când ei realizează potenţialul şi realizează ce fac, încep să aibă pretenţii, corect, din ce în ce mai mari. De atunci începe greul. Doi, trei ani de zile sunt mulţumiţi.
Sunt mulţumiţi că au venit în Serviciul Român de Informaţii, sunt mulţumiţi că au venit într-o entitate tehnică de top, sunt mulţumiţi că au resurse, că au proiecte interesante, dar, la un moment dat, când încearcă şi ei să-şi facă o viaţă, să îşi cumpere o casă, nu ştiu, sunt foarte multe probleme personale ale fiecăruia, cam după 3 ani de zile încep problemele cu ei”, a spus Andrei Oprina, la podcastul ”Top (ne)Secret”.
„Calitatea umană e foarte importantă”
Tot Andrei Oprina a spus că în acest tip de ”branșă” trebuie să pună accent tot timpul pe ”calitatea umană”, iar ”creierele” pot să fie ajutate financiar. De altfel, spune el, perspectivele salariale, pe termen lung, nu pot fi neglijate.
„Cam asta este media pe care o sesizez în momentul de faţă (n.red. – 3 ani), ceea ce se întâmpla mult mai târziu înainte. Există însă mecanisme, chiar şi financiare, legale, prin care putem anumite creiere, cum le spui tu, să le ajutăm un pic mai bine din perspectiva salarială. Deci ne descurcăm din perspectiva asta, să ştii, până la urmă.
Ne descurcăm. Calitatea umană e foarte importantă şi faptul că ei înţeleg de ce vin în Serviciul Român de Informaţii şi care e misiunea lor. Ştiu că pare ciudat…”, a spus directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI.
Despre SRI
Serviciul Român de Informații s-a înființat pe 26 martie 1990 și este unul dintre serviciile secrete române, alături de SIE- Serviciul de Informații Externe.
SRI reprezintă autoritatea care se ocupă cu culegerea și valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul țării noastre. Unitatea de învățământ a SRI este Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Recent Serviciul Român de Informații a pus la dispoziție Ghidul candidatului, pentru cei interesați de o carieră în domeniu. Vezi AICI ce joburi sunt puse la bătaie în acest an, dar și ce li se cere candidaților.