24 mai 2021 | 14:26

Ce salariu are o casieră la magazinele Penny

News
Ce salariu are o casieră la magazinele Penny
Ce salariu are o casiera de la Penny

Penny a încheiat anul 2020 cu 276 de magazine în România, astfel că discounterul a reușit să își atungă obiectivul de a deschide 20 de noi magazine în anul 2020, deși a fost un an dificil din cauza pandemiei de coronavirus.

Ce salariu are o casieră la magazinele Penny

De asemenea, la început de an 2021, Penny a deschis iar alte două magazine, unul în București, respectiv unul în Reghin. județul Mureș. Așadar, rețeaua Penny a ajuns la un număr total de 278 de magazine în toată țara.

De menționat este că Penny reprezintă conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România. În țara noastră, primul magazin deschis pe piața locală a fost în anul 2005. Toată rețea este deservită de trei centre logistice, care sunt situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. La ora actuală, rețeaua Penny din România este alcătuită din 278 de magazine la nivel național, dar și o echipă formată din 5.000 de angajați.

Salariul unei casiere de la Penny variază între 200o-2500 de lei lunar, în funcție de oraș. În plus, la acești bani se mai acordă și 20 de bonuri de masă lunar.

Despre Penny și despre ce au cumpărat românii la vreme de pandemie

Penny Market este un lanț de supermarketuri din Romania ce se axează pe achizitionarea de marfa din Romania, așadar ponderea principală a articolelor comercializate este de proveniență autohtonă. Magazinele Penny au o suprafață de circa 750 mp, dar și un sortiment de peste 2000 de articole, precum alimente de bază, băuturi, produse proaspete și congelare, legume, fructe și non food. De asemenea, sortimentul este completat de ofertele promoționale care sunt disponibile în cantități limitate.

De remarcat este că anul trecut, consumatorii au căutat mai mult produse românești, alimente de bază pentru a fi gătite în casă, în contextul restricțiilor din cauza coronavirusului.

„Am văzut că s-a întărit simpatia pentru produse locale și mă refer aici la produse românești. Oamenii au cumpărat mai mult articole românești. Evident, au mai fost niște trenduri legate de pandemie, precum orientarea spre alimente de bază, pentru gătit în casă – tot ce are legătură cu mâncarea preparată în casă. De asemenea, nu s-a mai consumat impuls. Când zic impuls, mă refer, în principal, la gumă de mestecat și la băuturile cu gramaje mici”, a declarat Daniel Gross, CEO Penny, potrivit retail.ro.

Tot CEO-ul Penny a declarat că anul acesta s-a revenit la produse de mult uitate, precum guma de mestecat sau băuturile la gramaj mic.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro