Ce salariu are, de fapt, Mihai Stoica la FCSB. Cu câți euro îl plătește lunar Gigi Becali
Mihai Stoica se bucură de un renume în fotbalul românesc, dar și de un salariu pe măsură. Care a fost evoluția sa și cât a câștigat de-a lungul timpului?
Ce salariu are Mihai Stoica la FCSB?
Mihai Stoica a încasat sume frumușele la Steaua înainte de a-și ispăși pedeapsa în spatele gratiilor din cauza acuzațiilor din Dosarul Transferurilor. Sportivul era, într-una din cele mai bune perioade – era manager, astfel că era bine remunerat în Liga 1. Pe atunci, Meme încasa nu mai puțin de 10.000 de euro pe lună. Deși mulți au crezut că perioada în care a fost închis l-ar fi dat cu 10 pași înapoi și l-ar fi făcut să nu mai caute succesul, acest lucru nu s-a întâmplat. Stoica a revenit cu forțe proaspete și e mai prezent decât niciodată în lumea fotbalului.
A plecat de jos, iar în anul 2010, pe când era convins de Becali să se întoarcă, era remunerat cu 7.000 de euro. Pe lângă suma aceasta, Meme pusese mâna și pe o primă de 500.000 de euro, pentru calificarea echipei în Liga Campionilor. În același an, Ilie Dumitrescu primea 5.000 de euro pe lună, Ion Crăciunescu 4.000 de euro, Cornel Dinu 2.000 de euro, iar Iulian Miu 1.500. După cum se poate observa, Meme o ducea binișor încă din 2010, urmând ca în viitorul apropiat să știe mai multe despre cât costă numele său.
„Mihai a fost întotdeauna favoritul lui Becali”
„Gigi era generos cu omul lui de incredere„Mihai a fost dintotdeauna favoritul lui Becali si, in perioada in care era manager la Steaua, avea un salariu de boier. Asa se face ca el incasa de la patron cate 10.000 de euro pe luna cash si se lauda cu un salariu anual de 120.000 de euro. Aici se adaugau bonusurile de campion de 50.000 de euro, dar si unul de calificare in Liga Campionilor ce ajungea pe la 100.000 de euro. Daca mai punem la socoteala si transferurile facute de Meme, suma este una uriasa si nu putea fi egalata de niciun alt sef din Liga1. Basca, se pare ca desi se afla la „racoare” pentru cativa ani, Gigi nu l-a uitat si inca il da un salariu lui Stoica pe statul de plata al clubului, dovada ca si de la parnaie, managerul scoate banuti pe banda rulanta. E adevarat ca nu totul este gratis! Meme se implica si acum telefonic in transferurile echipei, dar si in probleme importante pe care le discuta in prealabil cu Becali, dar si cu cei care conduc acum clubul”
Surse din Ghencea (wowbiz.ro)