Ce s-ar întâmpla dacă SUA și Rusia ar începe un război nuclear. Câte milioane de oameni ar muri. IPOTEZĂ
Invazia Ucrainei a deschis calea cospirațiilor și ipotezelor multora. Majoritatea oamenilor încearcă să vizualizeze planul lui Vladimir Putin și să se rămână totuși cu picioarele pe pământ în privința pericolelor reale, nu a celor care nu s-ar putea naște prea curând sau niciodată. Ce s-ar întâmpla în cazul în care SUA și Rusia ar începe un război nuclear? Iată ce spun specialiștii despre această ipoteză!
IPOTEZĂ: ce ar rămâne în urma unui război nuclear dintre SUA și Rusia
Președintele Rusiei a început invazia Ucrainei în data de 24 februarie. În timpul acesta, liderul de la Kremlin a reamintit Europei în timpul crizei că Rusia este încă o superputere nucleară și că are armele necesare pentru a face ce își propune.
Cercetătorii de la Universitatea Rutgers, Universitatea din Colorado Boulder și Centrul Național de Cercetări Atmosferice au făcut o simulare pentru a vedea ce ar rămâne în urma unui război nuclear între Statele Unite ale Americii și Rusia.
Un astfel de conflict ar acoperi planeta. Studiul publicat în revista ştiinţifică Journal of Geophysical Research arată cum exploziile nucleare ar împrăștia aproximativ 147 de milioane de tone de particule de funingine care s-ar răspândi în toată stratosfera.
Foamete și beznă
Pământul ar fi băgat astfel în beznă totală. Flăcările, exploziile și expunerea la radiații ar ucide milioane de oameni în orașele vizate, iar ani de zile petrecuți într-un astfel de scenariu ar schimba radical climatul Pământului.
Foametea ar amenința aproximativ 7 miliarde de oameni, iar temperaturile ar scădea în medie cu 9 grade Celsius. De asemenea, ar fi nevoie de aproximativ trei ani pentru ca lumina de suprafață să revină la 40% din nivelul său de dinainte de atac.
Experții au folosit planuri proprii ale Pentagonului pentru a „evidenția consecințele catastrofale ale actualelor planuri de război nuclear ale Statelor Unite și Rusiei”. Riscul unui război nuclear a crescut în ultimii ani, după ce SUA și Rusia au abandonat tratatele de control în privința armelor nucleare de lungă durată și au început să dezvolte noi tipuri de arme nucleare. De asemenea, ele au extins circumstanțele în care ar putea să se folosească de ele.
Rusia cere Statelor Unite să-și retragă toate armele nucleare din Europa
„Este inacceptabil pentru noi ca, contrar prevederilor fundamentale ale Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, să existe încă arme nucleare ale Statelor Unite pe teritoriul mai multor țări europene. Practica vicioasă a comunității nucleare persistă prin misiunile cu participarea țărilor non-nucleare ale NATO”, a declarat șeful diplomației ruse.
El a acuzat că „în cadrul unor astfel de misiuni se elaborează un scenariu de utilizare a armelor nucleare asupra Rusiei”. „Este timpul ca americanii să își aducă acasă armele nucleare și să eliminăm complet infrastructura asociată din Europa”, a adăugat el.