Ce s-ar întâmpla dacă prețurile ar fi plafonate în România. Florin Cîțu a făcut anunțul sumbru
Pe 29 octombrie, Parlamentul României adopta Legea nr. 259/2021, care aprobă și pune în aplicare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind instituirea unei scheme de compensare a consumului de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul de iarnă 2021-2022. Legea completează cadrul legal pentru subvenționarea consumatorilor vulnerabili, adoptat în luna septembrie 2021. Ulterior, la inițiativa PSD, s-a vehiculat ideea de a plafona prețurile și la alimentele de bază, pe modelul Ungarie. Ideea se pare că nu a prins în coaliția de guvernare, PNL respingând proiectul. Liderul liberal, Florin Cîțu, a dat și explicația refuzului de a plafona prețurile la alimente, și nu numai.
Plafonarea prețurilor, un proiect PSD exclus de Florin Cîțu
Ca urmare a crizei energetice și a majorării prețurilor, coaliția de guvernare lua decizia de a emite proiecte legislative menite să stopeze această situație. Prin documentele legislative emise s-a trecut la compensarea și plafonarea prețurilor la energie și gaze. Efectul, însă, nu a fost cel anticipat de legiuitori, prețurile explodând, iar facturile emise venind cu sume enorme.
Încă de la începutul acestui an, și la finalul lunii ianuarie, Marcel Ciolacu a insistat pe un nou proiect legislativ. Propunerea PSD era de plafonare inclusiv a prețurilor la alimentele de bază, plus scăderea TVA-ului la gaze și energie la 5%. Amândouă proiectele, spunea Marcel Ciolacu, erau gândite în beneficiul populației.
„Nu cred că o să ajute TVA zero la alimente, deja avem TVA redusă la alimente. Am văzut că alte ţări europene au luat altfel de măsuri.
Au plafonat preţul la alimentele de bază, se pare că este mult mai bine”, declara Marcel Ciolacu.
Numai că PNL a exclus din start acest nou proiect, pe motiv că „PNL, știți foarte bine, este definit ca un partid al competenței economice, care ține foarte mult la principiul pieței libere, a unei economii concurențiale. Deci orice fel de sistem intervenționist în zona economică, din punctul nostru de vedere, nu își are loc”, declara purtătorul de cuvânt PNL, Ionuț Stroe. Florin Cîțu a fost cât se poate de categoric, refuzând din start aecastă opțiune.
„Cel mai bun mecanism de stabilire a prețurilor este prin cerere și ofertă”
Într-un dialog susținut astăzi cu presa, liderul liberalilor, Florin Cîțu, a readus în discuție plafonarea prețurilor. În opinia acestuia, demersul ar duce imediat la penurie. Cîțu și-a justificat declarația, spunând că „niciun producător nu ar fi dispus să investească într-o industrie cu prețuri controlate, iar România nu se îndreaptă în această direcție.”
„Discuția despre plafonarea prețurilor a mai avut loc, în 2020, când criza era în plină desfășurare. În această vară, toată lumea deplângea producătorii români care își aruncau produsele la dumping din cauza prețurilor foarte mici. Acum ne plângem că prețurile sunt foarte mari.
Cel mai bun mecanism de stabilire a prețurilor este prin cerere și ofertă. Consumatorii se întâlnesc cu producătorii și acolo se stabilește prețul, nu prin intervenția statului. Orice intervenție pe piață vine cu costuri foarte mari”, a declarat Florin Cîțu.
Deși proiectul PSD a picat în negocierile din cadrul coaliției, prețurile au crescut și cresc în continuare. Deprecierea leului este resimțită de la o zi la alta, iar criza pare că nu poate fi depășită.