Oana Roman și Petre Roman nu s-au mai văzut de un an. În tot acest timp fosta prezentatoare TV a reușit să-și realizeze visul din copilărie. Să fie la casa ei, pe picoarele ei, și să fie fericită. După un mariaj eșuat și multe alte probleme, acum Oana Roman are casa pe care a vist-o de când era mică. Dar, ca orice copil, avea nevoie și de acceptul tatălui ei, lucru care s-a materializat recent.
De câțiva ani relația dintre Oana Roman și Petre Roman, tatăl vedetei, nu a mai fost una apropiată. Tensiunile dintre cei doi au existat mult timp, Oana Roman acuzându-și tatăl de lipsa de interes față de familia ei și de nepoată.
Numai că, spre surpriza multora, Oana Roman și Petre Roman au reușit să îngroape securea războiului. Anunțul a venit pe Instagram, alături de o poză în care Oana Roman și Petre Roman și-au făcut un selfie, în brațe cu nepoata sa.
”Azi ne-am întâlnit cu tata. Arată fabulos. Isa a fost foarte încântată”, scria Oana pe Instagram.
Momentul, spune vedeta, a fost unul emoționant, mai ales că cei doi nu se mai văzuseră de aproape un an de zile. Oana Roman a povestit despre reîntâlnirea emoționantă la ”XtraNightShow”, declarând:
”Nu ne mai văzusem de anul trecut din toamnă. Pentru că el nu a mai fost la noi de când ne-am mutat. Eu îmi doream foarte mult să vină să vadă casa. Să-i arăt ce am reușit să fac. Am avut bucuria că a venit. Omul este highlander (nemuritor). Faptul că are viața asta atât de disciplinată contează foarte mult.
Dar am avut poate una dintre cele mai mari satisfacții din viața mea în momentul în care tata a venit și s-a uitat la grădină, la curte, la teren, la casă și a spus ” Wow, ce casă ai!” și i-am spus ”Tată, să știi că eu am visat să am puterea într-o zi să am o casă, care să fie a mea, nu cu chirie, la fel ca cea din Gogol”, a povestit Oana Roman la Xtra Night Show.
Deși în trecut au avut o relație foarte apropiată, lucrurile au început să se strice în urmă cu câțiva ani. Mai exact din momentul căsătoriei Oanei cu Marius Elisei. În tot acest timp tatăl Oanei, Petre Roman nu a fost aproape deloc prezent în viața Oanei.
Acest lucru a determinat-o pe vedetă să-l critice dur, chiar în spațiul public. Dar, cum toate relele au și un sfârșit, se pare că Oana Roman și Petre Roman, au decis să se împace, pasul fiind făcut chiar de fostul politician. Oana în trecut relata cu durere, dar și cu reproș, despre lipsa acestuia de interes față de ea și de fiica ei.
”Cine n-a vrut, n-a vrut. Nu poți să obligi pe nimeni. Tatăl meu nu a sunat de ziua Izei. Nu am nicio explicație. Poate a uitat, dar nici după 3-6 zile nu a sunat. Eu am o problemă.
În momentul în care simt că niște oameni pe care eu îi iubesc foarte mult nu reușesc să fie în aceeași zonă cu mine, din punctul asta de vedere, îmi văd de drumul meu”, declara Oana Roman.