Ce s-a întâmplat la casa Mărioarei Murărescu, la 7 ani de la moartea ei. Vecinii rup tăcerea
La 7 ani de la moartea Mărioarei Murărescu, vecinii povestesc ce s-a întâmplat la casa pe care ambasadoarea folclorului o avea în satul natal – Stoenești, județul Argeș. Cine se ocupă, de fapt, de locuinţa fostei prezentatoare a Tezaurului Folcloric?!
Casa Mărioarei Murărescu, păstrată cu sfinţenie
Au trecut 7 ani de la moartea Mărioarei Murărescu, însă cei dragi îi preţuiesc enorm amintirea. Vecinii fostei prezentatoare de la TVR1 au povestit, conform Impact.ro, ce s-a întâmplat la casa acesteia în ultimii ani, locuinţa pe care o are în comuna Stoenești din județul Argeș. Se pare că cel care se ocupă de tot este chiar fiul regretatei, Petru, care locuieşte acum în Bucureşti. (vezi galerie foto)
Locul de 5.000 de metri pătraţi a fost cumpărat după Revoluţie, iar pe teren Marioara Murărescu a contruit o casă cu etaj, chiar lângă pădure. Se pare că moştenitorul vedetei de la Tezaur Folcloric nu a schimbat nimic după trecerea în nefiinţă a mamei sale.
“Casa de la Stoeneşti a fost făcută de mama până la un punct. Apoi am ajutat-o şi eu. Avem sentimente profunde legate de acea casă. Au fost locurile dragi mamei mele. Acolo au fost bunicii mei. Pe vremuri, era o moară, iar ulterior au făcut o fabrică de cherestea. După Revoluţie, când s-au făcut retrocedările şi a primit locul înapoi, mama a investit. Nu mai era nimic acolo.
Toţi pomii fructiferi pe care îi avem acum au fost plantaţi de mama. Mergem acolo cât de des putem, în funcţie de timp. În special în vacanţe. În casa în care a locuit n-am schimbat nimic. Totul a rămas la fel. Toate lucrurile ne sunt dragi, pentru că ne amintesc de ea. Mama mi-a fost şi mamă şi tată. A avut mereu grijă de mine, ca şi bunica, de care am avut parte până în anul 1995”, a mărturisit Petru Murărescu, acum patru ani, într-un interviu pentru libertatea.ro.
Marioara Murărescu a pierdut lupta cu o boală cruntă
Realizatoare a unei emisiuni – emblemă a folclorului românesc, Marioara Murărescu s-a stins din viaţă pe 30 ianuarie 2014, la vârsta de doar 66 de ani. După şase ani în care a luptat dur cu o boală cruntă, cancerul a răpus-o.
În 2008, a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar patru ani mai târziu afla că boala a recidivat la glanda tiroidă. În 2013, cancerul s-a mutat la coloana vertebrală, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
“Am stat prea puţin de vorbă cu tatăl meu. Dacă ar putea cineva să întoarcă timpul înapoi, asta mi-aş dori să schimb. Ştiu că de-acolo, de sus, părinţii mei nu se roagă pentru mine. Nu se poate să nu existe o viaţă dincolo de moarte. În momentul în care nu mai crezi asta, eşti nimic”, spunea Marioara Murarescu în ultimul sau interviu.