Ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare din Bulgaria și câți oameni au ieșit la vot, pe timp de pandemie
Alegerile parlamentare din Bulgaria au avut loc în timpul pandemiei. Cum s-a petrecut evenimentul, cum s-au mobilizat autoritățile și câți oameni au ieșit la vot? Iată mai multe detalii!
Alegeri parlamentare Bulgaria: câți oameni au ieșit la vot în pandemie?
Azi, 4 aprilie, au loc alegerile parlamentare în Bulgaria. Aproape 7.000 de parlamentari din 30 de partide au intrat în cursa pentru cele 240 de locuri de deputați. La orele 07:00 au fost astfel deschise secțiile în cele aproximativ 12.600 e secții, iar în 9.400 de secții au posibilitatea să voteze 300 de alegători, conform listelor.
Un număr de 465 de secții sunt în străinătate, iar votul are loc cu respectarea strică a măsurilor impuse de către oficialii fiecărei țări din lume în contextul pandemic. Prognozele arată că 40% din cetățeni vor participa din cei 6.7 milioane de alegători.
Bulgarii cu drept de vot sunt în realitate cu un milion mai puin pentru că listele nu au fost actualizate în ultimii 30 de ani, acumulându-se și peste două milioane de emigranți. Victoria lui Borisov pare clară, conform sondajelor preelectorale.
”Birocrația și incompetența sunt omniprezente”.
Dimitrov declară că cel din urmă și guvernul său sunt ”uzați, lipsiți de legitimitate și dăunători vieții politice și publice din Bulgaria”. Tânărul om de știință reprezintă o nouă generație de bulgari care acționează local, dorindu-și ca tinerii excelent de educați să se implice în politică pentru a încerca să rupă vechile structuri.
Același lucru îl vor Iva și Atanas, cuplu care lucrează ca specialiști în managemantul digital. ”În niciun domeniu politic nu văd oameni capabili să înțeleagă care le este menirea”, spune prietenul ei Atanas. ”Birocrația și incompetența sunt omniprezente”.
Iva adaugă: ”Nepotismul și corupția sunt peste tot. Asta este marea dezamăgire a oamenilor”. Însă, în același timp, tocmai asta îi motivează să voteze și să susțină o alternativă, adaugă ea.
”Încă sper ca lucrurile să se schimbe”, spune Iva. ”Proteste. Trebuie să protestăm”, afirmă el. ”Dacă nici protestele nu aduc o schimbare, atunci nu ne rămâne decât să emigrăm”... Dimitar Dimitrov inspiră adânc și spune: ”Nu va fi ușor, dar ar trebui să evităm compromisurile lipsite de principii”.
Rezultatele finale vin în fața cetățenilor joi
„Se anticipează că GERB, care guvernează din 2017 într-o coaliţie cu naţionaliştii, va rezulta drept cea mai puternică formaţiune politică, cu 28-29% din voturi. Este probabil ca opoziţia, care acuză GERB de corupţie, să iasă fragmentată între câteva partide, dar sondajele îi dau pe socialişti ca a doua forţă politică în urma alegerilor, cu 20-22% din voturi. Secţiile de vot vor sta deschise între orele 06.00-19.00. Proiecţiile rezultatelor vor putea fi făcute publice doar după închiderea urnelor”, arată g4media.ro.
- Rezultatele oficiale ale scrutinului sunt așteptate în cursul zilei de joi, 8 aprilie.