Moarte suspectă în Târgoviște, acolo unde o femeie a decedat în timpul unui computer tomograf. Cadrele medicale i-au oferit pacientei șase pahare de substanță de contrast, motiv pentru care i s-a făcut rău.
Femeia în vârstă de 51 de ani a fost diagnosticată în urmă cu două luni cu cancer la sân. Aceasta făcuse o cură cu citostatice, iar cadrele medicale au ajuns la concluzia că nu este o formă gravă de cancer. Femeia a decis să meargă la o clinică privată cu trimitere de la medic, pentru a face cu CT toracal.
Pacienta nu se simțea bine în acea dimineață, însă a crezut că, de fapt, starea ei proastă era din cauza citostaticelor. Ajunsă la clinica privată din Târgoviște, cadrele medicale i-au dat să bea substanță de contrast.
În timpul investigației, femeia s-a ridicat, tușind foarte tare și acuzând că respiră foarte greu. Angajații clinicii au chemat de urgență o ambulanță, care a ajuns repede la fața locului. Cu toate acestea, din păcate, o oră mai târziu, medicii au anunțat decesul.
Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița au deschis un dosar penal în acest caz și continuă cercetările. De asemenea, un procuror va prelua cazul.
Tragedia a avut loc săptămâna trecută, iar fiul victimei a povestit pentru reporterii News Hour with CNN cum a decurs momentul tragic. Acesta a precizat că asistentele de la clinica privată din Târgoviște erau bulversate de ce se întâmpla, iar când au văzut că sunt depășite de situație au sunat la ambulanță.
„Mama era deja în fund, tușea foarte tare. A ieșit pe hol, a strigat să se sune la ambulanță. Ambulanța a venit repede. O oră și jumătate cât au resuscitat-o nu mi-a mai spus nimeni nimic. A ieșit domnul asistent cu trusa, le ducea la mașină. L-am întrebat cum se simte, dacă ați ieșit iese și mama după dumneavoastră, nu? La două secunde a ieșit doamna doctor și mi-a zis că a murit”, a declarat fiul femeii pentru Observator News.
Dr. Ioan Maier, director SAJ Dâmbovița, a precizat că, la sosire, ambulanța a găsit-o pe femeie în stop cardiorespirator, iar echipajul nu avea cum să-și dea seama dacă semnalmentele inițiale au fost de șoc anafilactic.
Din păcate, a fost prea târziu pentru pacienta în vârstă de 51 de ani. Urmează ca un procuror să se pronunțe dacă este vorba sau nu despre culpă medicală. Indiferent de decizia procurorului, familia victimei a declarat că va acționa în instanță și va da în judecată clinica în care a decedat femeia.
Specialiștii în domeniu iau în calcul varianta unui șoc anafilactic. Până în momentul de față, reprezentanții clinicii private din Târgoviște nu au oferit nicio declarație cu privire la acest caz. Polițiștii de la IPJ Dâmbovița au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și: Tragedie în Iași. Tânără de 19 ani, găsită moartă în cadă. Descoperirea șocantă făcută de medici