Ce s-a întâmplat cu tatăl lui Mihai Petre. Destinul a fost crunt cu cel de la care a moștenit talentul
Ce s-a întâmplat cu tatăl lui Mihai Petre l-a marcat pe viață pe artist. Juratul Românii au Talent a trecut printr-un moment foarte neplăcut în viața sa, atunci când și-a pierdut tatăl. Era unul dintre cei mai mari fani ai săi și ținea enorm la el.
Ce s-a întâmplat cu tatăl lui Mihai Petre, juratul Românii au Talent
Puțini știu, dar Mihai Petre l-a moștenit pe tatăl său la dans. Din păcate, tatăl lui Mihai Petre a plecat de pe acest pământ la vârsta de 53 de ani, răpus de o boală cruntă. A lăsat un gol în sufletul artistului. Mama lui Mihai Petre a acordat un interviu în care a vorbit despre familia sa.
“Noi am fost tot timpul o familie unită, ne-am înțeles din priviri. Iar pentru Marian, Mihai și Alina reprezentau totul. Boala asta necruțătoare care a luat milioane de oameni (n.r. – cancerul) a căzut ca un trăsnet. Îmi aduc aminte că am mers cu Marian pentru un consult de rutină, pentru ca în final doctorii să ne dea cumplita veste: cancer pulmonar. Nu ne venea să credem! Parcă trăiam un coșmar. Din păcate, boala a evoluat galopant, iar în câteva luni s-a prăpădit”, a declarat mama lui Mihai Petre, Coca Petre, pentru Wowbiz.
Mihai Petre era plecat într-un turneu atunci când tatăl său a plecat dintre noi. L-a sunat cu o zi înainte, dar nu a putut vorbi cu el, deoarece părintele său dormea, iar el nu a vrut să-l deranjeze. Nu au mai apucat să-și ia rămas bun.
„Era cel mai fericit când îl vedea pe Mihai pe ringul de dans. A fost ultimul spectacol pe care l-a văzut cu el. Pe data de 11 aprilie el a plecat dintre noi. Îmi aduc aminte absolut toate detaliile acelor zile. Cu o zi înainte ca el să moară, Mihai era plecat cu un spectacol în țară. Știu că în data de 10 aprilie Mihai a sunat pe telefonul lui Marian. Am răspuns eu, pentru că el dormea. I-am spus că se odihnește și m-a rugat să nu-l trezesc. A doua zi, dimineața, soțul meu a fost răpus de boală. Azi, în familie, când vorbim despre el, se așterne un fel de liniște în sufletul fiecăruia dintre noi. Știm că de acolo, de Sus, el ne veghează și ne ocrotește cu bunătatea lui”, a mărturisit mama lui Mihai Petre, juratul de la “Românii au talent”.