Cazul șoferiței care a dat cu mașina peste două fete pe trotuar și le-a omorât a șocat întreaga țară.
Acum, femeia a fost trimisă în judecată, după ce a ucis două minore din cartierul Andronache din București.
Adolescentele se aflau pe trotuar, când femeia a pierdut controlul volanului și a ricoșat pe trotuar, după ce a lovit un stâlp. Fetițele au murit, iar apoi s-a stabilit faptul că femeia consumase alcool.
”În jurul orei 15:40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe str. Mențiunii.
Din primele informații, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe str. Mențiunii ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp iar din impact autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„După producerea accidentului rutier, atât conducătorul auto cât și pasagerul au fost transportați la spital pentru îngrijri medicale. Se efectuează cercetarea la față locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier”, se arată în comunicatul Poliției București.
Femeia s-a urcat beată la volan, așa că autoritățile au decis să fie trimisă în judecată. Momentan, ea se află în arest la domiciliu.
” La data de 29.04.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, cercetate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu sub aspectul săvârșirii în concurs real a infracțiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 şi 3 Cod Penal, şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin. 1 Cod Penal(…) ”, potrivit unui comunicat dat de Parchet.
Șoferița avea un nivel de 1,25g/l alcool pur în sânge. În loc să frâneze, ea a accelerat, provocând tragicul accident.
„ (…) a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176, unde a accidentat mortal o persoană vătămată în vârstă de 6 ani şi o persoană vătămată în vârstă de 20 de ani, acestea din urmă aflându-se aşezate pe bordură, a rupt stâlpul de beton de susținere a iluminatului public şi s-a oprit în gard”, potrivit Parchetului.