Ce s-a întâmplat cu fata care a vrut să înșele polițiștii prezentând un buletin fals. A plătit scump pentru asta
O tânără din Iași a fost trasă pe dreapta de către polițiști pentru o oprire de rutină în trafic. Din păcate, în urma verificărilor, ieșeanca s-a ales cu un dosar penal. Se pare că aceasta le-a dat polițiștilor un permis de conducere fals.
A condus cu un permis fals
Oamenii legii au amuțit când au tras pe dreapta BMW-ul condus de tânără, iar aceasta a prezentat un permis de conducere fals. La final, femeia s-a ales cu un dosar penal pentru încălcarea legii. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis-o în judecată pe Roxana Băetu.
Tânăra are 29 de ani și este din municipiul Iași. A fost acuzată de conducere a unui vehicul fără permis și uz de fals. În momentul de față, Judecătoria Iași urmează să stabilească un prim termen al procesului. Înainte de a lua o decizie, magistrații ieșeni vor asculta ce au de spus anchetatorii și tânăra.
„În cauză s-a reținut că inculpata din satul Broșteni, comuna Vlădeni, județul Iași, lucrează și locuiește în Germania. În luna decembrie a anului 2018, aceasta a revenit în țară pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă. În după-amiaza zilei de 21 decembrie 2018, în jurul orei 16:50, inculpata a urcat la volanul autoturismului marca BMW, conducându-l pe raza localității Broșteni, pe comunicația DC4. Un echipaj din cadrul Secției III de Poliție Popricani a oprit autoturismul, iar inculpata le-a prezentat agenților un permis de conducere emis de autoritățile din Republica Lituania”, a declarat Dragoș Bordianu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Tânăra a refuzat să dea declarații
Anchetatorii ieșeni au precizat că femeia era în vizorul lor de ceva timp. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au afirmat că documentatul prezentat de șoferiță era unul falsificat.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că permisul prezentat de inculpată este contrafăcut. În fapt, inculpata nu avea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Fiindu-i adusă la cunoștință acuzația și posibilitatea de a da declarație în cauză, inculpata s-a prevalat de dreptul la tăcere. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
În continuarea, rămâne de văzut ce decizie vor lua magistrații din cadrul Judecătoriei Iași cu privire la cazul Roxanei Băetu. Din păcate, situații asemănătoare sunt întâlnite din ce în ce mai des, nu numai în Iași, ci în toată țara.