Ce s-a întâmplat cu „Dosarul Caracal”, la 3 ani de la dispariția Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu. Astăzi se fac trei ani de la izbucnirea cazului Caracal, de când Alexandra Măceșanu suna terifiată la 112, iar Gheorghe Dincă tot nu este condamnat.
După trei ani de amânări peste amânări în cazul Caracal, Alexandru Dragomir, şeful DIICOT Olt, a cerut o condamnare de 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre.
De asemenea, Parchetul nu a putut să ceară instanței condamnare pe viață, deoarece Gheorghe Dincă are 69 de ani și legea penală nu permite acest lucru, din cauza vârstei lui înaintate.
Pentru celălalt inculpat în dosar, Ştefan Risipiţeanu, acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu, DIICOT a cerut o condamnare de 12 ani de închisoare, iar sentința va fi anunțată pe 12 august 2022.
În schimb, avocatul familiei Alexandrei Măceșanu a cerut achitarea lui Gheorghe Dincă pentru cele două infracțiuni de omor. Familia Alexandrei Măceșanu nu și-au pierdut speranța și cred că își vor revedea fata în viață.
Părinții acesteia speră că prin necondamnarea pentru omor a lui Gheorghe Dincă, certificatul de deces al fetei va fi anulat și căutările vor fi reluate. DIICOT a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu la sfârșitul anului 2019, însă familia fetei a refuzat să intre în posesia lui.
În vara anului 2019, întreaga țară era cutremurată de un eveniment tragic care se produce în Caracal. Două fete, Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, și Luiza Melencu, de 18 ani, au dispărut, după ce au mers la ocazie cu mașina lui Gheorghe Dincă.
Conform unui comunicat al DIICOT, la data de 14 aprilie 2019, în jurul orelor 11,30, în Caracal, judeţul Olt, Gheorghe Dincă a observat-o pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, care dorea să meargă acasa cu o mașină de ocazie.
„Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14 – 17.04.2019 (în locuinţa sa din municipiul Caracal), prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, ţinând-o permanent imobilizată de pat cu un lanţ metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini şi la picioare cu sfoară/bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane.
În aceeaşi perioadă, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, inculpatul a întreţinut în mod repetat mai multe raporturi sexuale cu victima, în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârşit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12,00, participând simultan şi inculpatul Ştefan Risipiceanu”, arată procurorii.
La trei luni după răpirea Luizei Melencu, Gheorghe Dincă a luat-o la ocazie pe Alexandra Măceșanu din comuna Dobrosloveni către Caracal. Și ea ar fi avut aceeași soartă ca și Luiza Melencu.