După comiterea unor fapte oribile, un bărbat din județul Iași a fost pedepsit dur de judecători. Inițial, Ioan B. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 13 ani de închisoare, pentru viol. Conform anchetatorilor, bărbatul și-ar fi violat ambele fiice, iar una este încadrată într-un grad sever de handicap.
Întreaga poveste a ieșit la iveală după ce una dintre fete și-a făcut curaj și a povestit ce coșmar a trăit. Inițial, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe bărbatul ce a comis oribilele fapte a 13 ani de pușcărie, pentru viol. Potrivit procurorilor, acesta și-ar fi violat ambele fiice. Una dintre ele este încadrată într-un grad sever de handicap.
Dosarul a ajuns pe mâinile magistraților de la Curtea de Apel Iași. Aceștia urmează să îi stabilească soarta bărbatului în viitorul apropriat. Procesul acestuia a început în anul 2017, pe 13 aprilie. În acea zi, procurorii ieșeni au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan B., sub acuzația de viol.
Conform anchetatorilor, acesta și-ar fi abuzat sexual ambele fiice adulte. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu mai bine de patru ani. Mai mult de atât, oamenii legii au susținut că una dintre cele două fete suferă de un handicap sever.
La ceva timp după ce bărbatul a comis fapta, victimele le-au povestit procurorilor ce s-a întâmplat și prin ce au trecut. Imediat, oamenii legii au mers și l-au arestat pe suspect, apoi ducându-l la audieri.
Totul a început pe 3 martie 2016, atunci când una dintre fete i-a povestit prin ce a trecut mamei sale. Tatăl a divorțat, iar fata cea mare de 27 de ani a rămas la el. Este greu de spus de câte ori a violat-o, însă anchetatorii au stabilit ce s-a întâmplat în repetate rânduri.
Potrivit BZI, surse din anchetă susțin că tânăra ce suferea de un handicap a fost abuzată pentru că nu se putea apăra. Anchetatorii nu au stabilit încă cum a reușit individul să o abuzeze pe cea de-a doua fiică, însă este cert că s-a întâmplat.
În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul riscă ani grei de închisoare. Se pare că tânăra ce suferea de handicap a ajuns în grija mamei atunci când bărbatul a fost arestat. Cu toate că pedeapsa este de 13 ani, cel mai probabil, bărbatul va fi eliberat mai devreme. La Iași au mai existat astfel de cazuri de-a lungul timpului, însă fetele abuzate erau minore.