Ce s-a ales de micuțul Jake din serialul ”Doi bărbați și jumătate”. Are 30 de ani și s-a lăsat de actorie, transformarea e uluitoare

de: Andrei Simion
30 07. 2023

Micuțul Jake din serialul ”Doi bărbați și jumătate” arată cu totul diferit în prezent față de cum era în perioada în care juca în programul amintit. Angus Jones, care astăzi are 30 de ani, a fost surprins de paparazzi în timp ce se plimba prin cartierul în care locuiește, în Los Angeles. Foto

Cum arată Jake din ”Doi bărbați și jumătate”

Fostul star din serialul ”Doi bărbați și jumătate”, în prezent în vârstă de 30 de ani, este de nerecunoscut pe stradă. Dacă odată era admirat la nivel internațional pentru rolul pe care îl juca în copilărie, astăzi pare posomorât. E de nerecunoscut!

Angus Jones, pe numele său, a fost surprins de paparazzi Page Six plimbându-se, recent, prin cartierul său din Los Angeles. Bărbatul purta un tricou larg, de culoare gri, și pantaloni scurți, o pereche de ochelari și o șapcă de baseball roșie pe cap.

Actorul, care a interpretat personajul Jake Harper alături de Charlie Sheen și Jon Cryer timp de aproape zece ani, are acum barbă, fiind un adevărat adult. Au demonstrat-o și imaginile surprinse la finalul lunii aprilie de paparazzi, tot în cartierul fostei vedete, când aceasta purta un tricou negru și pantaloni scurți.

Angus Jones

Angus Jones, despre retragerea din actorie

În anul 2012, Angus Jones a ajuns pe prima pagină a ziarelor mondene, după ce și-a anunțat brusc retragerea din actorie, invocând faptul că l-a descoperit pe Dumnezeu. Starul din „Rookie” a spus despre serialul TV în care a jucat că este o „mizerie” și i-a îndemnat pe oameni să nu-l urmărească.

„Dacă vă uitați la „Doi bărbați și jumătate”, vă rog să nu o mai faceți”, a spus actorul într-un videoclip postat pe YouTube de Forerunner Chronicles, un grup creștin.

„Am fost în „Doi bărbați și jumătate” și nu mai vreau. Te rog să nu te mai uiți la serial și să nu-ți mai umpli capul cu mizerii. Oamenii spun că este doar divertisment. Fă niște cercetări despre efectele televiziunii asupra creierului tău…”, a mai spus Angus Jones.

După publicarea materialului cu pricina, Angus Jones nu a mai revenit pe micile ecrane. Doi ani mai târziu, și-a repetat poziția de a părăsi televiziunea, într-o intervenție la o conferință a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Angus Jones l-a interpretat pe fiul lui Alan Harper (Cryer), în timp ce locuiau cu fratele lui Alan, Charlie (Sheen), scriitor de jingle, în sitcomul CBS timp de 10 sezoane.