Chiar de la începutul pandemiei, cercetătorii au început studii complexe dorind să afle ce persoane sunt mai predispuse la virus, dar și cum funcționează acesta ca într-un final să dezvolte un vaccin. Una dintre cele mai importante descoperiri este legată de grupa de sânge.
Cercetătorii din Wuhan și Shenzen, la început au fost primii care au concluzionat că cei care au grupa de sânge A, prezintă un risc mai mare de a contacta noul virus, față de ceilalți. Pe de altă parte, se aflau cei cu grupa de sânge 0, care ar avea o imunitate mai ridicată în fața COVID-19. Studiul întreprins a fost realizat pe un eșantion de 2200 de pacienți, iar rezultatele au fost prezentate în luna martie.
Apoi, cercetătorii nemți au întărit și ei această ipoteză. Aceștia au publicat în New England Journal of Medicine o lucrare, aparținând Universității din Kiel, care arată că persoanele care au grupa A se pot îmbolnăvi mult mai ușor de coronavirus și mai mult decât atât, pot dezvolta simptome puternice. Studiul lor s-a bazat pe analiza a 1610 persoane aflate la terapie intensivă în Italia și Spania.
Pe de altă parte, oamenii de știință de la Massachusetts General Hospital și Beth Israel Deaconess Hospital contrazic această ipoteză, însă și susțin că grupele de sânge nu ar avea niciun impact în ceea ce privește infectarea cu COVID-19.
”Studiul publicat săptămâna aceasta ar putea contracara o parte din informațiile apărute anterior. Am arătat print-o analiză detaliată că nu avem niciun motiv să credem că grupa de sânge ar putea influența severitatea infecției, pe care am definit-o ca necesitând intubare sau ducând la deces”, a spus Dr. Anahita Dua, coordonatoarea studiului, citată de CNN.
Prof. Dr. Sakthivel Vaiyapuri, un alt medic specialist în boli cardiovasculare și farmacologie, de la University of Reading, Marea Britanie are un alt punct de vedere.
„Cei care au grupa de sânge A nu trebuie să se alarmeze, la fel cum nici cei cu grupa de sânge 0 nu trebuie să fie prea relaxați. Din datele pe care le avem până acum, grupa 0 pare a avea un ușor efect protectiv, însă nu pare a fi foarte relevant. Mai avem foarte multe variabile de analizat până putem publica ceva cert”, a spus Dr. Vaiyapuri.