Ce reguli au angajații care locuiesc în Palatul Buckingham. Condițiile pe care le au în interior
Mulți din oamenii din lumea întreagă se întreabă cum este să locuiești zi de zi într-o clădire cu o însemnătate atât de mare. Palatul Buckingham este o reședință regală și o instituție de stat în care stau cei din Familia Regală a Marii Britanii. Care este adevărul din spatele traiului plin de lux? Ce reguli au angajații și care sunt condițiile pe care le au în interior? Puțini s-ar fi gândit la asta.
Reguli pentru anagajații din Palatul Buckingham: trebuie să le respecte
Palatul Buckingham funcționează ca spațiu privat, dar și ca birou oficial. Clădirea impresionantă și plină de istorie conține birouri destinate serviciului public, dar și apartamentele Reginei și a celorlalți membri ai familiei regale.
Oamenii care locuiesc sau lucrează aici au o serie de avantaje și dezavantaje la pachet cu o astfel de vedere impresionantă. Camera Tronului găzduiește cele două tronuri numite ,,Scaunele Statului”, realizate cu ocazia încoronării Reginei Elisabeta a II-a.
În încăpere se află și tronul Regelui George al VI-lea, încoronat în 1937, şi cel al Reginei Victoria, care şi-a început domnia în 1837. Tronul suveranei actuale are inscripționat pe el EIIR și a fost folosit o singură dată, la încoronare.
De atunci, nimeni nu a mai stat pe el și nici nu are voie să facă asta. Cei din interior au diverse servicii puse la dispoziția angajaților de un oficiu poștal. Mai exact, este vorba despre o cantină, un cinematograf și un cabinet medical.
Mai mult decât atât, ei au la îndemână și o piscină, o sală de sport și o capelă. Angajații pot să facă parte și dintr-un club literar sau dintr-un cor. De asemenea, tot pentru cei din interior există și servicii de consiliere la cerere. Palatul a avut la un moment dat și un bar pentru angajați, dar a fost închis pentru că era folosit în exces.
„E un noroc fantastic”
Una din regulile care trebuie respectate acolo este ca angajații să nu vorbească în prezența Reginei până nu scoate Majestatea Sa primul cuvânt. De asemenea, cei care încearcă să facă poze în Buckingham primesc avertismente sau sunt chiar dați afară.
„E un noroc fantastic să te afli într-o asemenea poziţie, să călătoreşti doar cu prima clasă sau cu avioane private, să mergi cu cele mai spectaculoase yacht-uri şi să mănânci în unele dintre cele mai bune restaurante din lume, dar e doar un job, nimic mai mult.
După asemenea experienţă, te întorci la viaţa ta dintr-un apartament mic şi prăpădit”, a povestit Simon Morgan, un polițist care a lucrat la palat din 2006 până în 2012.