Ce regulă a încălcat Prințul William în timp ce Kate năștea. Prințul Charles nu a făcut asta, niciodată

de: Andrei Simion
30 09. 2020

Kate Middleton și soțul ei, prințul William, au încălcat tradiția regală într-un moment cheie al vieții lor: în timp ce ea l-a născut pe primul copil al cuplului, prințul George.

Canoanele regale, lăsate în trecut. Prințul William, alături de Kate în timp ce năștea. Bărbații Familiei Regale Britanice au evitat asta

În cadrul podcast-ului ”Happy Mum, Happy Baby” (Mamă fericită, Copil fericit), Ducesa de Cambridge a vorbit pe larg despre mândria de a fi mamă, precum și despre impactul pe care l-au avut ea și soțul când au devenit părinți. Ea a stârnit speculații în jurul unor afirmații, mare parte din public gândindu-se că Alteța Sa ar putea fi însărcinată cu un al patrulea copil. De asemenea, vâlva a luat amploare și după ce prințesa Eugenie a anunțat că așteaptă primul copil cu soțul Jack Brooksbank, lucru care a luat din fanii Familiei Regale.

Revenind la tradiții, în timp ce Kate urma să aducă pe lume primul copil al cuplului, cei doi au decis să se rupă de practicile regale obișnuite, anume, ca niciodată, bărbatul să participe la naștere.

Istoricul regal Robert Lacey a spus: „Când s-a născut Charles, prințul Philip a jucat squash, aici, la palat. Când s-a născut prințul William, prințul Charles a plecat să joace polo. Cred că vom vedea prima naștere regală în care tatăl însuși este prezent la naștere și își vede copilul venind pe lume”.

Prințul William, un soț modern

Lacey a expus, de asemenea, o atitudine distictă pe care William o are comparativ cu tatăl său, prințul Charles, și bunicul, prințul Philip, în ceea ce privește sprijinul oferit lui Kate în timpul sarcinii. El a declarat pentru ”Good Mornind America”, în 2012: „Cred că vom vedea o sarcină foarte obișnuită, o sarcină foarte deschisă. Deja detaliile a ceea ce se întâmplă cu Kate sunt la vedere, așa cum nu a fost în trecut. Și vedem îngrijorarea unui soț foarte modern care o va vizita în fiecare zi la spital”, potrivit express.co.uk. 

Pe 3 decembrie 2012, Palatul St James a anunțat că ducesa de Cambridge este însărcinată și așteaptă primul copil al cuplului. Vestea a fost dată după ce Kate a fost internată la spitalul privat „King Edward VII”, situat în centrul Londrei, din cauza grețurilor. Pe 22 iulie 2013 a venit pe lume primul lor copil, un băiat, George Alexander Louis. Doi ani mai târziu a născut o fată, Charlotte Elizabeth Diana, iar peste alți doi ani a venit pe lume Louis Arthur Charles.