Ce probleme avea Petrică Mîțu Stoian la inimă. Elena Merișoreanu rupe tăcerea
Ce probleme de sănătate avea Petrică Mîțu Stoian? Elena Merișoreanu a venit cu mărturii șocante. Regretatul cântăreț de muzică populară nu dorea să se știe aceste lucruri despre el.
Elena Merișoreanu, detalii despre Petrică Mîțu Stoian: ce probleme de sănătate avea?
Elena Merișoreanu nu-și revine din șoc. Aceasta a crezut inițial că decesul colegului său de breaslă este o știre falsă sau o glumă foarte proastă. Toți cei care au colaborat cu iubitul artist îl plâng acum pe acesta. Majoritatea au numai cuvinte de laudă la adresa lui, spunând că lăsa un zâmbet și o stare de bine oriunde mergea.
Amintim că interpretul de muzică populară s-a stins din viață la Spitalul de Urgență Reșița după ce a început să se simtă rău în urma unei ședințe de terapie hiperbară, a expectorat sânge, ulterior a fost adus de urgență la cea mai apropiată unitate medicală.
La scurt timp starea sa a început să se degradeze și medici l-au dus la terapie intensivă unde a fost intubat. Câteva ore mai târziu bărbatul a făcut șoc septic și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă, 6 noiembrie 2021, în jurul orelor 21:00. Vestea a picat ca un fulger pentru familie și fani. Nimeni nu-și explică decesul brusc al acestuia și așteaptă cu nerăbdare concluzia autorităților.
„Petrică avea mai multe probleme și nu voia să spună”
Regretatul artist ar fi avut mai multe probleme de sănătate pe care nu le-a expus public pentru că nu voia să se știe. Elena Merișoreanu vine cu mai multe detalii despre starea lui.
„Era foarte generos, cumpara penru colegii lui de toate. Am fost in concert in Spania, m-a purtat prin toate magazinele, cumpara pentru frate, sora, colegii din ansamblu. Un suflet foarte bun, care n-a avut invidie. Cand a vazut tineri buni, ia luat pe langa el. Cum a facut si cu mine. El avea probleme cardiace.
Petrica avea mai multe probleme mici. In 2019 i s-a scos un rinichi. A fost discret, n-a zis la nimeni. Mie mi-a spus abia dupa ce a venit acasa, doar familia stia. Era foarte modest si discret. N-avea un rinichi, dar asta nu-l impiedica. Era cardiac si-a tot amanat. Avea probleme la o valva si nu voia sa spuna.
Oboseala cred ca venea si post-COVID si de la inima.Eu cred ca terapia hiperbara nu este pentru oricine, mai ales pentru cei care sunt cardiaci si tratati cu anticoagulante. Daca s-a facut supradoza cu anticoagulante, sangele s-a subtiat atat de mult si cred ca s-a dus la un stop cardiac”, a spus Elena Merișoreanu pentru wowbiz.ro.