Ce probleme are Lavinia Pîrva de când e mamă. Soția lui Ștefan Bănică a povestit tot
Care sunt problemele pe care le întâmpină soția lui Ștefan Bănică de când a devenit mamă? Ce spune cunoscuta cântăreață despre statutul suprem de care are parte de puțin timp?
Problemele Laviniei Pîrva de când a devenit mamă
Lavinia Pîrva susține că se simte epuizată de când Alexandru a venit pe lume. Artista trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, dar și cea mai obositoare. Shimbările au fost extrem de mari din 2019, moment în care a dat naștere unui băiețel superb care i-a schimbat complet existența. Soția lui Ștefan Bănică se simte totuși norocoasă pentru că o are alături pe mama sa, care o ajută foarte mult în creșterea copilului.
„Eu trec prin cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Sunt extrem de fericită și am spus așa, niciodată nu am fost mai obosită, dar nici atât de fericită. Eu cumva mă așteptam să fiu așa ca mamă. Vreau să fiu prietenă cu fiul meu. Vreau să nu pierd nimic din toată evoluția lui. O am și pe mama care mă ajută. Sunt foarte fericită”, a spus Lavinia Pîrva la TV.
„Nu simt nevoie să mă justific pentru aceste lucruri”
De asemenea, solista a fost întrebată dacă se gândește la un al doilea copil, iar deși fanii cuplului își doresc să-i vadă încă o dată într-o asemenea postură, răspunsul brunetei a fost foarte ferm – nu se gândește la asta acum. „Nu mă gândesc la asta. Nici nu știu ce o să se mai întâmple în viitor”, a mai spus Lavinia Pîrva.
Zvonurile cum că ar divorța de tatăl fiului ei au curs neîncetat în special în perioada de după sarcină. Pentru a clarifica toată situația, soția lui Ștefan Bănică a explicat de ce nu a purtat verigheta atât de mult timp.
”Eu n-am purtat verighetă de mult timp, nu e ceva nou! Ștefan are multe inele și atunci poartă și verigheta, eu nu prea port accesorii, în general. Verigheta e în sufletul nostru, nu simt nevoie să mă justific pentru aceste lucruri. Nu divorțez, sunt foarte bine!
O am acasă, o port din când în când, dar nu tot timpul, o iubesc, o ador. E un simbol, important este să fie bine în familie, să fie armonie. Verigheta și inelul de logodnă sunt doar așa”, a spus Lavinia Pîrva în cadrul unei emisiuni TV. Cei care îi urmăresc pe rețelele de socializare pe ambii artiști văd încă discreția cu care tratează viața de familie.