Ce problemă gravă are Alexia Eram. Fiica Andreei Esca a lăsat rușinea la o parte și a recunoscut VIDEO
Alexia Eram, fiica Andreei Esca, a vorbit despre un subiect sensibil, pe care l-au abordat și alte vedete de la noi și care ar trebui să fie mai des discutat în spațiul online.
Ce problemă gravă are Alexia Eram
Fiica prezentatoarei Pro Tv a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei, care a lăsat urme adânci, iar acum încearcă să se recupereze.
Alexia Eram se confruntă cu stări de anxietate provocate de perioada de pandemie. La fel ca mulți alți tineri de vârsta ei, dar și din alte categorii de vârstă, pandemia a afectat-o la nivel psihic, motiv pentru care vedeta a început să aibă stări de anxietate, stres și neliniște.
Ea a decis să apeleze la ajutorul unui profesionist, așa că acum merge la terapie, în încercarea de a trece peste astfel de stări. În plus, a dezvăluit Alexia Eram, plânge foarte des, acesta fiind modul prin care se descarcă.
”Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi. Ultima oară am plâns acum două zile, pentru că nu mă simțeam bine. Eu așa mă descarc. Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. Cred că mă ajută foarte mult. Am perioade foartedes, că tot ziceam că sunt pozitivă, în interiorul meu nu sunt tot timpul așa de pozitivă.
Nu neapărat pentru că aș avea ceva. Pur și simplu cred că toate lucrurile astea din jurul tău, stresul, presiunea, te fac să fii mai anxios. (…) Fiecare are problemele lui. Nicio problemă nu poate să fie mai mică sau mai mare, pentru mine asta este o problemă mare. (…) Dar nu prea-mi place să-mi port milă.Am făcut terapie prima oară acum vreo 5 ani de zile. M-am oprit, trei ani mai târziu am făcut din nou, câteva luni, iar m-am oprit și acum am reluat de aproape un an, de când a început pandemia”, a mărturisit Alexia Eram.
Alexia Eram se pregătește de nuntă?
Mario Fresh, iubitul Alexiei Eram, a declarat că are gânduri serioase cu iubita lor și urmează să se căsătorească în curând. El vrea să urmeze exemplul părinților lui, care s-au cunoscut și s-au iubit de tineri, având și acum o căsnicie fericită.
„Da, eu așa am de gând. Eu am crescut într-o familie cu oameni care s-au iubit de tineri. Mama cu tata se cunosc de la 15 ani, la 18 s-au combinat, la 21 au conceput-o pe sora mea, iar la 24 pe mine. Eu am văzut și am fost crescut numai în iubire. Asta am căutat și asta am avut și am de oferit. Cu Alexia mă înțeleg foarte bine pe planul ăsta. Am foarte multe de oferit”, a declarat Mario Fresh.