28 apr. 2021 | 15:36

Ce primesc cei care se vaccinează în timpul săptămânii. Ce facilități li se oferă, de fapt

News
Ce primesc cei care se vaccinează în timpul săptămânii. Ce facilități li se oferă, de fapt
Ce facilitati li se ofera celor care se vaccineaza in timpul saptamanii

Deputatul PSD, Alexandru Rafila, a spus azi că autoritățile ar putea să adapteze campania de vaccinare, în contextul în care numărul persoanelor interesate de vaccinare scade, deși numărul dozelor de vaccin este mai mare. Așadar, social-democratul este de acord să se acorde o zi liberă pentru cei care se vaccinează în timpul săptămânii și poate că se tem de reacții adverse.

Ce primesc cei care se vaccinează în timpul săptămânii

„Aş vrea să sugereze autorităţilor să adapteze campania de vaccinare momentului actual când, în mod evident, numărul celor interesaţi scade rapid, numărul vaccinurilor disponibile este tot mai mare şi centrele de vaccinare trebuie să fie foarte la îndemână populaţiei în această perioadă. În mediul rural absolut obligatoriu trebuie găsită o soluţie de colaborare cu autorităţile locale, iar aceste centre mobile de vaccinare care se intenţionează să fie trimise trebuie să ajungă acolo când situaţia e pregătită la nivelul fiecărei comune.

Trebuie să existe o peridiocitate fixă pentru ca aceste centre de vaccinare să fie cunoscute de locuitori, pe deoparte, şi în parteneriat sau fără, dar de obicei în parteneriat cu medicii de familie, cred că se pot obţine bune rezultate în mediul rural.

O altă sugestie e încurajarea agenţilor economici din zona serviciilor de alimentaţie publică să îşi vaccineze personalul, să îi consilieze încât toţi angajaţii, dacă se poate, sau majoritatea să fie vaccinaţi. Astfel de unităţi ar putea să fie promovate ca unităţi care oferă servicii de diverse naturi sau de alimentaţie publică fără risc pentru cei care intră în aceste unităţi. Cred că este o foarte bună posibilitate ca acest lucru să se întâmple”, a spus Alexandru Rafila.

Ce conține proiectul deputaților USR-PLUS

De altfel, zi liberă pentru cei care se vaccinează a propus și USR-PLUS. Deputatul USR-PLUS, Radu Molnar, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a declarat următoarele:

„Venim în faţa românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conştienţi că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajaţii vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS şi coaliţia de guvernare se aşează pe drumul combaterii pandemiei. Ştim că sunt mulţi români care s-au vaccinat la centre în afara localităţii lor, aşa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o iniţiativă legislativă”, a spus acesta.

Mai mult decât atât, inițiativa modifică Legea nr. 55/2020 în ce privește unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, propunând ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de următoarele:

  • de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor;
  • de o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în ce-i privește pe elevili studenţi şi militari
  • mai pot beneficia de o zi liberă plătită, ce nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până în 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

”Am introdus şi posibilitatea unei zile libere pentru părinţi”

În proiectul deputaţilor USR-PLUS se mai specifică că drepturile persoanelor se acordă pe baza documentelor justificative, care sunt eliberate de instituţia la care a fost efectuată vaccinarea.

„Ziua liberă pe care o pot cere angajaţii este valabilă atât pentru primul vaccin, cât şi pentru rapel. Am introdus şi posibilitatea unei zile libere pentru părinţi, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii.

În acel moment vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absenţa la şcoală motivată”, a spus deputata USR-PLUS, Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Românii, avertizați de șeful ANPC. Mare atenție la ce cumpărați de sărbători
EVZ.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Capital.ro
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii, înainte de Paşte
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VEȘTI bune de la Guvern. Cine beneficiază de PENSIE înainte de termen
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro