Ce prevede OUG privind modificările din Sănătate. Ordonanța, publicată deja în Monitorul Oficial

de: Redacția
12 02. 2020

Ordonanța de urgență ce prevede modificările din Sănătate a fost publicată miercuri, în Monitorul Oficial.  Această schimbarea va reduce numărul deceselor din România. De ce vor beneficia pacienții de acum în colo?

Ce prevede OUG privind modificările din Sănătate. Ordonanța, publicată deja în Monitorul Oficial

Victor Costache a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că modificările făcute la Legea 95/2006 s-au publicat în Monitorul Oficial. Acestea constă în reforma domeniului de sănătate și au fost adoptate prin Ordonanța de Urgență înainte de căderea Guvernului Orban.

Noile modificări prevăd scutirea taxelor de către pacienți, chiar dacă aleg să se trateze într-un spital de stat sau privat. Numărul vieților salvate va fi în creștere, conform noilor schimbări. Pacienții în stare critică vor avea șansa să aibă acces mai repede la intervențiile de care au nevoie, acestea fiind făcute la cel mai apropriat spital.

Ordonanța de urgență ce prevede modificările din Sănătate, a fost publicată miercuri, în Monitorul Oficial.  Această schimbarea va reduce numărul deceselor din România. De ce vor beneficia pacienții de acum în colo?

De ce s-a făcut modificarea?

Cele mai multe cauze care cresc numărul de persoane decedate în România au loc din cauza infarctului miocardic acut și a accidentelor vasculare. Acest lucru se întâmplă deoarece ducem lipsa centrelor de cardiologie internațională și de stroke. În 2014 legea cu numărul 95 a fost inclusă în programele naționale de sănătate și spitalele private. Modificarea fiind doar o actualizare a legislației.

În urma schimbărilor făcute în lege, crește numărul unităților sanitare unde se rezolvă astfel de cazuri, încât pacientul va beneficia de tratament fără a plăti nimic. Cei care sunt aflați în stare critică, vor fi duși și la alte spitale de stat, dar și la cele private ce pot opera de aceste programe. Așadar programul de infarct miocardic acut, permite mai multor centre de spitalizare să opereze pacienții, crescând accesibilitatea și reducerea timpului de la momentul în care se stabilește diagnosticul. Neglijați nu au fost nici cei din personalul militar, polițiști și funcționari publici cu statut special.