Ce pretenții de divă a avut Meghan Markle la Wimbledon. Din acest motiv Kate Middleton este preferata publicului
Meghan Markle și Kate Middleton s-au aflat în tribună la finala de la Wimbledon, dar și la alte meciuri din cadrul turneului de la Londra. Ducesa de Sussex a avut câteva pretenții care au stârnit criticile unor jurnaliști și spectatori și au făcut ca preferata publicului să rămână în continuare Kate.
Meghan Markle, pretenții de divă la Wimbledon
Ducesa de Sussex a susținut-o pe Serena Williams la meciurile de la Wimbledon și le-a cerut spectatorilor și jurnaliștilor prezenți în tribună să nu o fotografieze. Jurnalista Sally Jones, care a lucrat pentru BBC, a mărturisit că unul dintre bodyguarzi a bătut-o pe umăr și i-a spus: „Puteţi să nu faceţi poze cu ducesa? Ea se află aici ca persoană privată.”
Jurnalista a mai spus că în acel moment nu intenționa să o fotografieze pe Meghan Markle, ci pe Serena Williams. Ea susține că pretențiile ducesei de Sussex sunt motivul pentru care Kate Middleton va fi întotdeauna preferata publicului. „Nu e de mirare că există un val de resentimente faţă de ducii de Sussex, cu insistenţa lor de dive de a fi persoane private atunci când vor, dar cu renovările făcute din bani publici”, a spus Sally Jones.
Un alt spectator a avut probleme în momentul în care a încercat să își facă un selfie. Agenții de securitate i-au atras imediat atenția că o deranjează pe Meghan. „Sincer, chiar nu am vrut să fac o fotografie cu Meghan, Harry sau cu vreo persoană din familia regală – iar dacă aş fi vrut asta, aş fi întrebat mai întâi. Am fost mult mai interesat de a-l imortaliza pe Roger Federer în acţiune. A fost nebunesc pentru mine pentru că tot ce am făcut a fost să îi trimit un selfie soţiei mele. A fost unul dintre cele mai tari momente din ultimii 15 ani şi am vrut să îi arăt şi ei pentru că nu se poate ridica din pat pentru a mă însoţi”, a declarat bărbatul.