Regina Camilla a primit o poreclă din partea familiei sale înainte de a deveni regină. Jocul de cuvinte pe baza cuvântului francez pentru regină i-a amuzat pe atunci Ducesa de Cornwall, dar nu și pe Prințul de Wales, acum Regele. Ce poreclă are Regina Camilla și cum a căpătat-o.
Robert Hardman, autor regal, în noua sa biografie, Charles III, a spus că un prieten al Cameliei i-a spus: „Ea vedea întotdeauna partea amuzantă a acestei situații, chiar dacă Prințul Charles nu.”
Sora sa, Annabel Elliot, spune că îi este aproape imposibil să urmeze anumite aspecte ale etichetei regale.
„E foarte dificil să fac reverență în fața ei”, spune ea. „Și să o numesc ‘Majestatea Ta’? Asta nu pot să fac.”
Schimbarea în circumstanțelor din viața Camillei a fost un șoc și pentru ea însăși.
Hardman dezvăluie că a durat destul de mult timp până când noua regină a răspuns chiar și la noul său statut.
Referirile ocazionale sau memo-urile ori întrebările către „Majestatea Sa” ar fi întâmpinat priviri ciudat până când a înțeles brusc că se refereau la ea.
Hardman spune: „Acum, oamenii se tem să nu supere Regele. Știu că poate să se enerveze pentru lucruri destul de minore și încă nu au descoperit cum va reacționa în anumite situații.
În același timp, ei știu că Regina Camilla este o voce puternică ce îl temperează mereu”.
În perioada în care părea că nu există niciun indiciu cu privire la faptul că Ducesa de Cornwall ar deveni Regina, Hardman scrie că familia ei i-a dat porecla ‘Lorraine’. Totul a pornit de la cuvântul La Reine – regina, în limba franceză.
„Ea vedea întotdeauna partea amuzantă a acestei situații, chiar dacă Prințul Charles nu”, spune un prieten.
De precizat este că epoții ei se referă la Camilla drept Gaga.
Camilla a fost apreciată dintotdeauna, mai ales pentru influența pozitivă pe care o are asupra soțului său.
Prietenul vechi al Regelui, Lord Chartres, adaugă: „Asta e unul dintre motivele pentru care Regina Camilla este atât de minunată. Poate fi fermă în opiniile ei și asta îl ajută pe el să se relaxeze. Când lucrurile merg prost și trebuie să rămâi amabil, ai nevoie de cineva apropiat care să te liniștească.”
Printre cei care o susțin pe Regina Camilla, scrie Hardman, se numără și Prim-ministrul Rishi Sunak, care a fost amuzat de ea în timpul weekend-ului său la Balmoral și s-a temut că râde prea mult și ar putea încălca protocolul.
„Ea este extrem de amuzantă și a fost greu în timpul cinei să încercăm să ne păstrăm tonul jos pentru că ne simțeam atât de bine”, spune el.
Camilla este într-adevăr descrisă ca o „personalitate intrinsec fericită” care învesește atmosfera din jurul ei și, mai important, în jurul Regelui.
„Are o strălucire minunată și se vede foarte ușor”, spune Marchiza de Lansdowne, una dintre cele mai vechi prietene ale sale.
„Pune oamenii într-o stare de confort foarte repede… Știe când să facă cu ochiul unui episcop, dar și când nu – ceea ce cred că este o calitate destul de impresionantă.”
Regina a insistat să păstreze unele vestigii ale vieții ei anterioare, în special casa din Wiltshire unde s-a mutat după divorțul de primul soț, Andrew Parker Bowles, loc unde familia se adună informal.
După cum explică sora ei: „Pentru restul familiei, uneori pare total ireal. Dar ea are, slavă Domnului, momentele ei de odihnă. Este o mamă și bunică minunată. Este foarte implicată.
Toți copiii noștri au crescut împreună. Suntem ca o singură familie, așa că ea revine la normal când este cu toți noi. Adică, altfel nu ar scăpa cu viață!
Există destul de multă lipsă de respect: ‘Nu ești Regina pentru noi’ și așa mai departe. Există destul de mult din toate acestea – slavă Domnului.”
Citește și: Momentul în care Regina Camilla a fost surprinsă în costum de baie. Regele Charles a acţionat imediat VIDEO
Ea adaugă referitor la relația cu Regele: „Sunt ca orice cuplu care a fost împreună mult timp. Multe glume și certuri… Sunt yin și yang. Sunt cu adevărat opuși, dar cred că funcționează splendid.”
Înainte de nunta lui Charles și Camilla din 2005, colaboratorii regali au declarat că Camilla nu dorea să fie regină și „intenționa”, când va veni momentul, să fie cunoscută drept Prințesa Consort, un titlu care nu a mai fost folosit în istoria britanică, chiar dacă din punct de vedere legal ar fi fost tot regina.