Ce operație estetică vrea să își facă Misty. Keo nu este de acord cu ea EXCLUSIV

de: Denisa Macovei
17 02. 2022

Misty, pe numele din buletin Alexandra Pavel, nu s-a sfiit niciodată să ascundă faptul că apelează la serviciile medicilor esteticieni și că face vizite dese la cabinetele acestora. Cu toate acestea, partenera de viață a lui Keo nu are nicio intervenție chirurgicală, dar se gândește din ce în ce mai serios la una, mai ales că de când a devenit mamă corpul ei s-a schimbat. Misty a amânat până acum momentul nu pentru că iubitul ei este împotriva operațiilor estetice, ci pentru că vrea să se documenteze mult înainte să facă acest pas.

Ce operație estetică vrea să își facă Misty

De când fiica ei a mai crescut și poate să o lase mai mult timp cu tatăl ei sau cu bunicile, Misty își face timp și pentru propriile plăceri. Astfel că, după mai multe discuții cu un medic chirurg estetician, a ajuns la concluzia că ar fi momentul să aibă unele intervenții. Nu înainte să se sfătuiscă și cu tatăl fiicei sale, care are un cuvânt de spus în deciziile lui Misty.

„El nu e neapărat contra operațiilor estetice, dar preferă naturalul. Nu își dorește pentru mine o astfel de intervenție, dar nici nu s-ar opune.

Momentan nu este un complex care să îmi afecteze vreun aspect important din viața mea așa că nu e o decizie luată, dar este adevărat că m-am interesat mai mult și chiar am discutat cu dna Dr. Daniela Diveică, medic în chirurgie plastică și estetică, despre implanturile mamare, dânsa realizând implanturi cu o marcă premium care mi-a stârnit curiozitatea pentru că știam că este foarte apreciată și respectată internațional de esteticieni și paciente, pentru siguranță deosebită și caracteristicile estetică, iar rezultatele sunt unele extrem de frumoase și naturale, inevitabil te pun pe gânduri.

Am încurajat mereu femeile să facă ceea ce le face pe ele să se simtă mai frumoase, mai sigure pe frumusețea lor, atât timp cât nu se depășește acea limită a naturalului”, ne-a mai declarat cântăreața.

Fiica sa, cel mai bun antrenor

Un alt obiectiv pe care îl urmărește este acela de a-și tonifia corpul. Din fericire o ajută fiica ei, Arya, care o aleargă în parc mai ceva ca un antrenor în sala de antrenamente.

„Sunt mai slabă decât eram înainte să rămân însărcinată, poate că musculatură nu mai este la fel de tonifiată ca înainte, dar nu o simt ca pe o modificare majoră. Mă simt bine, nu am timp și nici energie să merg și la sală, dar merg săptămânal, de o lună, la câte o ședință de elecrostimulare și îmi place. Plus că în fiecare zi alerg după Arya prin parc, e ok!”, ne-a mai povestit râzând Alexandra Pavel.

Fiica ei îi calcă pe urme

Când vine vorba de cochetărie și petrecut timp în oglindă, „campioana” casei este Arya. La cei 4 ani are deja propria ei trusă cu machiaje și împrumută tot ce se poate de la mama ei.

„De ceva timp! E perioada în care curiozitatea e mare, vrea să experimenteze, să învețe, să vadă ce are mami, ce face mami și, ca orice domnișoară prințesă, este atrasă de culori, rochițe, machiaje, bijuterii, parfumuri.

Are propria ei măsuță de toaletă, din lemn roz, are pensule de machiaj roz, câteva produse din lemn de jucărie, are câteva sclipiciuri, o cremuță pentru copii, un balsam de buze, peste tot roz ( râde). Mi-a spus că pot să iau orice doresc de la ea, că <sharing is caring>.

Și bineînțeles că ea este cea care imprumută tot felul de lucruri de la mine ( tot ce am și eu roz), dar îmi cere întotdeauna voie înainte și important este că nu mai există pericolul să le mânânce și nici nu le mai strică. Deja are 4 ani, a trecut perioada în care îmi mușca din rujuri, îmi gătea cremele sau îmi tăia hainele. E tare haioasă, se schimbă și se probează de câteva ori pe zi”, ne-a mai povestit amuzată Misty.