Alexandra Ungureanu a participat alături de mama ei, Anca Ungureanu, la Asia Express. Cele două au fost eliminate din competiție, așa că acum au dezvăluit totul despre experiențele grele prin care au trecut în show-ul de la Antena 1.
Alexandra și Anca Ungureanu au acceptat provocarea de a participa la una dintre cele mai grele emisiuni de televiziune. Cele două au trecut prin probe de foc și au fost nevoite să își depășească limitele, iar cântăreața a mărturisit că s-a confruntat cu diferite probleme și emoții la Asia Express.
„Presiunea psihică şi stresul noului au generat tot timpul stările de panică, până la deznădejde. Departajarea s-a făcut mai mereu la autostop, când vedeai că pierzi tot timpul din lume.
Când constatai că celelalte echipe trec pe lângă tine, părea că nu mai are sens să lupţi, să te ridici şi să mergi mai departe. Mama mea e o luptătoare şi o ambițioasă, pentru ea nu există nu se poate, de asta am şi pornit în cursă alături de ea.
Dar confruntată cu o situaţie atât de nouă, a reacționat diferit de ce ştiam eu, şi am trăit şoc după şoc.”, a zis Alexandra Ungureanu pentru Viva!.
De asemenea, artista a povestit că, în primele zile, își dorea să se întoarcă acasă. Vedeta a ieșit din zona ei de confort și s-a obișnuit cu stilul de viață pe care îl impune emisiunea de la Antena 1. Totuși, ea a avut emoții pentru starea de sănătate a mamei sale.
„În primele două zile nu mă gândeam decât cum să fac să ajung acasă mai repede (râde). Ce misiuni, ce cursă… Oricât m-aş fi pregătit mental pentru ce e mai rău, realitatea părea un coşmar.
A fost mult dincolo de zona mea de confort, fiind în permanenţă preocupată şi de starea mamei. Ea e foarte puternică psihic şi mental, dar eram pe nisipuri mişcătoare.
Pe măsură ce am avut rezultate faine, mici victorii, am dat teribil de gustul competiţiei şi frica s-a transformat în curiozitatea de a întâmpina noi challenge-uri şi a ne depăşi limitele.”, a mai zis vedeta.
Totuși, chiar dacă probele au fost extrem de grele pentru Alexandra Ungureanu și mama ei, cele două s-au bucurat enorm de faptul că au fost ajutate și sprijinite de oamenii modești întâlniți pe drum la Asia Express.
„Generozitatea şi sensibilitatea oamenilor simpli, modeşti. Oameni care nu par a avea multe de oferit, dar într-o clipă îţi pun lumea la picioare, prin ajutorul lor.
Pentru că tu, acolo, în cursă, trăieşti o realitate paralelă cu ceea ce se întâmplă acasă. Nu mai ai aceleaşi date, iar misiunea devine scopul tău în viaţă.
Ei, acei oameni, îţi schimbă destinul în câteva secunde şi, cu toate astea, nu o să-i mai vezi, cel mai probabil, în această viaţă.”, a mai zis ea pentru publicația menționată mai sus.