Ion Iliescu este unul dintre cele mai cunoscute personaje din lumea politică. Fostul președinte este cunoscut pentru perioada în care s-a aflat la conducere, dar și pentru viața controversată pe care a avut-o. În spatele său a fost mereu soția lui, Nina, care l-a sprijinit mereu. Se pare, însă, că tot ea i-a controlat și anumite alegeri, chiar și când a venit vorba despre cei dragi.
Ion Iliescu este fostul președinte al României, care a scris istorie în perioada în care s-a aflat la conducere. Mulți sunt cei ce nu au uitat traseul său în cariera politică, însă sunt mai puțini cei care au acces la detalii despre viața sa privată, pe care fostul șef de stat le păstrează în continuare departe de ochii și urechile curioșilor.
Nu a devenit părinte niciodată, dar a avut nepoți. Cu unul dintre ei, însă, nu mai are deloc o relație prea bună. În trecut, însă, președintele era ceva mai atent cu fiul fratelui său vitreg. În anul 1991, Andrei a primit din partea lui Ion Iliescu o cameră video, pe care însă a decis să o vândă. Ulterior, într-o altă ocazie, a primit de la fostul președinte o brățară de aur de la un brand de lux.
Ulterior, relația lor s-a răcit pe deplin. Cei doi au ajuns să nu mai vorbească deloc, iar anumite surse apropiate familiei lor spun că Nina Iliescu ar fi fost cea care i-a interzis soțului ei să mai păstreze legătura cu fratele vitreg și cu nepotul. Chiar dacă acesta încerca să se apropie, nu era deloc primit bine.
„O femeie foarte rece, respingătoare. Cred că nu i-au plăcut copiii. Andrei a încercat de mai multe ori să se apropie, încă de când era copil, dar a fost îndepărtat de răceala ei. Nina Iliescu nu se purta urât, dar te făcea să înțelegi că nu ai ce căuta în casa lor”, susțin sursele.
Andrei Iliescu a povestit că a avut parte de un episod care l-a marcat complet în urmă cu mai mulți ani. Când și-ar fi sunat unchiul să îi ureze la mulți ani de Sfântul Ion, mătușa sa l-ar fi întâmpinat și l-a făcut să se simtă ca un străin.
„Mă trata ca pe un străin. Aveam o relație și mai rece cu mătușa mea”, mărturisea Andrei.
Acesta a explicat că relația cu familia Iliescu a fost mereu una rece, pentru că erau persoane importante, urmărite de Securitate, motiv pentru care nu voiau să le facă probleme. Totuși, și-ar fi dorit să fie mai apropiat de cei doi, pe care spune că i-ar fi schimbat foarte mult fiuncția de președinte a lui Ion Iliescu.
„Destul de reci. Așa au fost dintotdeauna. El și mătușa Nina ne vizitau destul de rar, ca să nu ne facă probleme. Iar când veneau, aveau întotdeauna după ei o Dacie neagră, de la Securitate. Știu că Securitatea ne asculta și telefonul.
Președinția trece, dar familia rămâne! Și nu ar trebui dată la o parte. Nu știi când se întoarce roata.”, mai spunea Andrei Iliescu.
La începutul acestui an, nepotul vitreg al fostului președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată de către DNA. Este implicat în cadrul dosarului de corupție care îl implică pe Horia Palmer-Hîrtopanu, fost director în Ministerul Educației.
Fostul director este acuzat că a solicitat și primit mită de la administratorul unei companii în legătură cu un contract pentru construirea unei grădinițe. Suma de 340.000 de euro ar fi fost remisă lui Horia Palmer, iar procurorii DNA Brașov l-au trimis în judecată, reținându-l în arest preventiv pentru luare de mită și spălare de bani.
Potrivit procurorilor DNA, Andrei Iliescu „ar fi primit, spre păstrare, de la Palmer-Hîrtopanu Marius, sumele de 52.700 de lei și 15.305 euro ce au fost descoperite de procurorii anticorupție cu ocazia percheziției domiciliare”. A acceptat suma, deși știa că „ar fi provenit din săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, cel mai probabil de corupție”.
Ion Iliescu a ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani și stă tot mai departe de lumina reflectoarelor. Fostul președinte al României este tot mai scump la vedere, dar va rămâne mereu în amintirea tuturor drept o mare personalitate.
Ion Iliescu a avut mereu o viață discretă și nu i-a plăcut să își expună viața prea mult. Cu toate acestea, mulți s-au întrebat de ce nu a avut copii, având în vedere că a avut o situație financiară bună mereu și ar fi putut oferi un trai mai mult decât decent unui urmaș.
Se pare că familia Iliescu și-ar fi dorit copii, însă acest lucru nu a fost posibil. Nina Iliescu a pierdut trei sarcini în tinerețe, iar apoi nu a mai putut rămâne deloc însărcinată, cum a dezvăluit chiar fostul șef de stat.
„Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie. Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a declarat Ion Iliescu în trecut.
Acesta are și o avere considerabilă, care i-ar putea rămâne fiului său de suflet, Mihai Bujor Sion. Fostul președinte a stat mereu în spatele acestuia, l-a sprijinit și i-a oferit chiar și mai multe funcții politice pe vremea când se afla la conducere.