19 iul. 2023 | 18:30

Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie sub nicio formă. Tradiția pe care să nu o încalci. E mare păcat

Diverse
Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie sub nicio formă. Tradiția pe care să nu o încalci. E mare păcat
Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie

Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie? În fiecare an, pe data de 20 iulie, creștinii de pretutindeni îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie, cunoscut în popor ca fiind unul dintre protectorii recoltelor și aducătorul de ploi.

Ce nu este bine să faci de Sfântul Ilie?

Sărbătoarea Sfântului Ilie este încărcată de tradiții, obiceiuri și superstiții. Multe dintre ele sunt respectate cu strictețe chiar și în ziua de astăzi. Potrivit unei tradiții, nu avem voie să mâncăm nuci și mere până de ziua Sfântului Ilie. Cine consumă aceste fructe mai repede, atrage grindină asupra pomilor și pune în pericol recoltele.

Merele se consumă doar după ce au fost duse la biserică pentru a fi sfințite. Tradiția spune că, cine a mâncat mere înainte de a fi sfințite de Sfântul Ilie, după moarte va avea parte numai de mere, care însă vor dispărea atunci când va dori să le atingă. În schimb, merele sfințite se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă.

Pentru a fi feriți de trăsnete, oamenii de la țară obișnuiesc să poarte crenguțe de salcie. De asemenea, în ziua de Sfântul Ilie nu trebuie să lucrezi la câmp pentru că astfel vei atrage mânia sa și va arunca cu grindină și fulgere asupra recoltelor.

În funcție de zona țării, se crede că oamenii care pornesc la drum pe 20 iulie vor fi loviți de fulgere. Totodată, dacă va ploua în această zi, pomii își vor strica roadele, iar recolta va fi foarte săracă.

Citește și: Când este Sfântul Ilie în 2023? Pe ce dată pică?

În popor se spune că diavolii se ascund în lemnul de carpen. Din această cauză, este bine ca acest lemn să nu fie folosit în gospodării de ziua Sfântului Ilie. Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie

În credința ortodoxă, Sfântul Ilie este cunoscut ca fiind un Sfânt drept, însă care a fost ispitit de diavol pentru a-și ucide părinții. Sfântul Ilie s-a căit și i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a se lupta cu răul. Rugăciunile au fost ascultate, iar Sfântul Ilie a primit un car tras de cai albi, care l-a făcut puternic pentru a se lupta cu diavolul.

O altă tradiție spune că este bine să culegem plante de leac în dimineața zilei de Sfântul Ilie, mai ales busuioc. Acestea se pun la uscat în podurile caselor pentru noroc și sănătate. Tot în această zi se adună plante care erau folosite pentru vrăji sau farmece.

În această zi nu sunt permise certurile, iar dacă cineva îţi poartă ură este indicat să te împaci cu persoana respectivă, iar cei care dorm în această zise vor simți amorțit tot anul.

Citește și: Pe ce dată pică Sfântul Ilie în 2023. Ce semnificație are această sărbătoare

Una dintre cele mai vechi tradiții de Sfântul Ilie spune că pe data de 20 iulie, femeile de la sate adună busuioc şi merg cu el la Biserică pentru a-l așeza în dreptul icoanelor. În plus, acestea fac pachete pe care le împart în amintirea copiilor decedați.