Și generația tânără încearcă să promoveze folclorul românesc, iar din această categorie face parte și Vlăduța Lupău, artista în vârstă de 25 de ani. Aceasta este cunoscută nu doar la noi în țară, ci și peste hotare.
În prezent, Vlăduța Lupău face față cu greu concertelor sale. Reamintim că interpreta de muzică populară și-a făcut debutul în muzică încă de la vârsta de patru ani.
„Dragi prieteni, pe la 4 ani am avut primul spectacol unde trebuia să cânt o melodie împreună cu fratele meu. No’ şi am urcat noi pe scenă, oameni ne-o aplaudat! Că eram mici şi cred că şi tare simpatici şi eu deja mi-am luat-o în cap cred. De ce? Pentru că atunci când trebuia să încep prima strofă eu am început cu un plâns de toată frumusețea după care am ieșit în glorie de pe scenă! Adică am rupt-o la fugă. Cam asta e un moment fain (râde)„, a povestit Vlăduţa Maria Lupău.
Vlăduța Lupău a câștigat și premii muzicale, dintre care reamintim: Premiul I la Festivalul Național Rapsodia Românească, Premiul I la Festivalul Naţional Maria Lătăreţu, Marele Premiu Maria Tănase etc.
Vlăduța Lupău spune că împrejurările au făcut-o să aleagă acest drum în viață. Părinții săi lucrau mult, motiv pentru care au dus-o la Clubul Copiilor din orașul său natal, Șimleu Silvaniei, pentru a petrece timpul cu copiii făcând diferite activități. Acolo, spre marele său noroc a bătut la ușa unde scria ”Folclor”, după cum însăși a povestit.
”Păşind acel prag, am întâlnit omul care stă la baza a tot ceea ce înseamnă azi „Vlăduța Lupău”. Am întâlnit-o pe doamna profesor Cornelia Neaga, căreia îi mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce azi însemn ca artist„, a spus Vlăduţa Maria Lupău.
Pe lângă muzică, a doua pasiune a Vlăduței Lupău sunt animalele, fiind o mare iubitoare. Așadar, Vlăduța Lupău a urmat cursurile de Medicină Veterinară, facultate în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, devenind medic veterinar. În prezent, artista își dă doctoratul în cadrul aceleiași facultăți. Spune că a ales această facultate deoarece este o tradiție de familie. Mama sa este medic veterinar, iar tatăl său este inginer zootehnist. De acolo, și dragostea față de animale.
”A fost greu în ultimii ani de facultate. Efectiv eram pe drum şi la școală. Într-adevăr, aş minți să spun că nu am mai lipsit uneori de la facultate, dar întotdeauna am recuperat în avans sau după, toate laboratoarele pierdute. A fost greu din cauza oboselii, dar a fost fain! Iar azi, mă mândresc cu faptul că sunt medic veterinar„, a mai spus artista.