Ce meserie a avut Luis Lazarus în tinereţe: “Salariu de mizerie, nu-mi ajungeau banii de benzină” (exclusiv)

de: Bișinicu Andreea
31 10. 2021

Luis Lazarus este una dintre cele mai controversate persoane publice din România. Celebrul jurnalist a dezvăluit recent care a fost primul lui job în tinerețe și de ce a renunțat atât de repede la meserie.

Care a fost prima meserie a lui Luis Lazarus

Controversat, inteligent și cu opinii extrem de puternice pe care nu se sfiește niciodată să le facă publice, Luis Lazarus este absolvent de facultate și trei masterate, terminate în filosofia culturii, jurnalism și la Universitatea Națională de Apărare.

Justițiarul le-a povestit celor de la Impact despre primul său job, amintindu-și de perioada în care a lucrat în învățământ. Luis Lazarus a fost profesor de filozofie la liceul Grivița din București.

Deși era apreciate de către toți elevii săi și corpul profesoral, Justițiarul a renunțat repede la acest loc de muncă din cauza faptului că nu era remunerat cum trebuie. Salariul mic și-a spus cuvântul, iar Lazarus își amintește că banii nu-i ajungeau nici să pună benzină.

„Am fost profesor doar vreo câteva luni, vreo patru, cred, în toamna anului 2000, imediat după ce mi-am obținut licența în Filosofie. Acum mai bine de 20 de ani a fi profesor însemna, printre altele, a fi retribuit cu un salariu de mizerie. Acum e mai bine, dar atunci era greu.

Nu-mi ajungeau banii primiți pentru o lună de predare la catedră nici măcar pentru benzină. Și nu aveam cine știe ce distanțe de străbătut cu mașina personală. Mergeam din cartierul Militari, din vestul Bucureștilor, până la Liceul Grivița, cel de la unul dintre picioarele podului de peste Crângași.

Cei care stau în zonă știu despre ce vorbesc, ca distanță. Dar pe vremea aceea, și din cauza prețului benzinei, și din cauza salariului foarte mic, am constatat că am această problemă, nu-mi ajungeau banii.”, a declarat Luis Lazarus, exclusiv pentru impact.ro.

A renunțat la profesorat după patru luni

După doar 4 luni, Luis Lazarus a pus catalogul în cui și a renunțat la planul de a fi profesor. S-a concentrat pe jurnalism, devenind ziarist.

„Voiam să ridic o echipă de elevi, cel puțin una, care să învețe să gândească, să-și pună întrebări. Să afle cu interes ce este adevărul sau dreptatea. Să schimb mentalitatea celor tineri, să evit o falie care astăzi există între generații.

Sincer vă spun, îmi propusesem să duc până la capăt măcar un ciclu, adică de la clasa a IX-a la a XII-a, după care hotărâsem că voi părăsi catedra. S-a întâmplat însă ca viața să-mi scurteze foarte mult șederea la catedră. În primele luni ale lui ianuarie 2001 intram deja în presă!”, a completat celebrul Justițiar pentru sursa citată.