În 2014 l-a cunoscut pe actorul George Burcea, cu care s-a căsătorit în 2017 pe o plajă din California, urmând ca în 2019 cei doi să-și jure credință în fața lui Dumnezeu. Au împreună două fetițe, Ella Maya și Clara Maria, născute în 2016, respectiv 2019. Astăzi este ziua mezinei și tot astăzi artista transmite un mesaj de îmbărbătare tuturor oamenilor aflați în nevoie, prin care, de altfel, se și consolează cu gândul că familia ei va deveni istorie. Reacția lui George Burcea.
Andreea Bălan și George Burcea au ajuns la un pas de divorț, actorul părăsind deja casa în care locuia cu vedeta. Cei doi s-au căsătorit religios în luna septembrie a anului 2019, după ce s-au cunoscut în urmă cu patru ani la filmarea unui videoclip al solistei. Evenimentul a fost organizat de Andreea, pentru a nu exista urmă de greșeală. În schimb, greșelile au apărut la cinci luni distanță, când au apărut vești despre destrămarea familiei întregite nu de mult.
Deși viața sa pare să fie o tornadă, cântăreața răzbește și, pentru a rămâne la suprafață, se concentrează pe carieră. Astfel, de ziua mezinei, Clara, le-a oferit fanilor melodia ”Inimă de fier”, ”o piesă despre puterea de a te ridica și de a merge mai departe ori de câte ori viața te încearcă”.
Și doar pentru câteva mii,
Ne pierdem timpul zi de zi,
Doar alergând după hârtii.
Mai suntem oare oameni vii?
Dă-mi o inimă de fier
Să trec peste orice.
Viață, fă-mă să trăiesc,
Tot ce n-am mai trăit
Și ia-mă iar pe drumul tău,
Atunci când am greșit
Înainte de ziua fiicei lui, Clărița, după cum o alintă ambii părinți, Burcea posta pe Instagram o imagine cu Ella, în descrierea căreia a notat ”Lăptic nr 1 și marea plăcere: mâncatul mâncatul copertilor ?❤️”.
View this post on Instagram
Lãptic nr 1 si marea plãcere: mâncatul copertilor ?❤️ @ellamaya.official
Cel mai probabil, fanii așteptau o poză cu Clara, care nici până acum nu a venit. Și dacă în urmă cu aproape 24 de ore împărtășea cu fanii lui imaginea Ellei, în urmă cu câteva minute, actorul a publicat o amintire cu el din copilărie.