Ce măsuri de dezinfectare a trenurilor folosește Metrorex. Imagini video cu tehnologia 3D folosită
Compania Metrorex a luat măsuri serioase de dezinfectare a trenurilor pe perioada pandemiei de coronavirus. Metroul este unul dintre cele mai folosite mijloace de transport în comun, motiv pentru care este și un mijloc decisiv de transmitere a virusului, din cauza găzduirii unui număr mare de oameni.
Măsurile de prevenție adoptate de Metrorex în această perioadă
Potrivit informațiilor transmise de companie, trenurile sunt dezinfectate în fiecare zi cu o tehnologie performantă, mult mai eficientă decât oricare alta, denumită „nebulizare 3D”.
Compania a explicat cum are loc acest proces de dezinfectare „Cu ajutorul unui dispozitiv portabil brevetat și fabricat în România, vagoanele sunt dezinfectate prin vaporizarea unui biocid certificat de Ministerul Sănătății, în interiorul acestora”.
Potrivit acestora, nebulizarea 3D reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de dezinfectare a aerului și a suprafețelor. Motivul este unul cât se poate de convingător, dezinfectantul ajungând nu doar în fiecare parte a vagonului, ci și în traseele de ventilație a aerului, care de altfel joacă un rol decisiv în protejarea călătorilor, transmite Metrorex:
„Aceasta este o măsură suplimentară de prevenție și protecție pentru ca trenurile să fie mai sigure pentru sănătatea publicului călător. Siguranța călătorilor rămâne principalul nostru obiectiv, astfel că încercăm să implementăm soluții inovatoare de protecție pentru situația actuală în care ne aflăm pe plan mondial, însă, pe această cale facem un apel către publicul călător de a respecta cu strictețe măsurile de precauție și prevenție comunicate deja de autorități”, se mai arată în comunicatul companiei.
Vezi imagini video din timpul acestui proces de dezinfectare:
Sursă video:rfi.ro
Alte măsuri adoptate de Metrorex în lupta cu coronavirus
Această măsură de prevenție este adoptată, după ce în urmă cu 5 zile Metrorex anunța reducerea numărului de trenuri pentru a răspândi infectarea cu coronavirus. Astfel, a fost redus numărul de trenuri cu 15 – 20%, în funcție de evoluția traficului de călători din această perioadă.
De asemenea, călătorii trebuie să știe că Metrorex a anunțat implementarea plății direct cu în toate cele 43 de staţii de metrou din Bucureşti. Prețul călătoriei rămâne neschimbat, adică 2,5 lei.