Scumpirile în special în România i-au adus pe oameni în stadiul în care să renunțe la anumite mici plăceri. Majoritatea cetățenilor sunt mult mai atenți la ce pun în coșul de cumpărături pentru a se încadra în bugetul familiei. Un tânăr de pe Tik Tok a decis să facă un experiment și să vadă cum poate să trăiască doar cu 20 de lei pe zi. Imaginile cu produsele pe care le achiziționează au devenit virale. Ce poți consuma de banii aceștia și care este motivul pentru care el a stârnit furia unor internauți?
Prețurile din mai multe domenii de pe piața economică din România au explodat. Majoritatea oamenilor sunt mult mai atenți la ceea ce consumă, iar alții și-au restrâns pe cât de mult posibil cheltuielile pentru a se încadra în bugetul lor.
Românii sunt nevoiți să scoată din buzunare chiar și sume duble pentru unele alimente. Creșterile însemnate au avut loc la: carburanți, gaze naturale, electricitate, construcții și mâncare.
Un utilizator Tik Tok a vrut să demonstreze că nimic nu mai este ca înainte, iar banii aproape că nu mai au valoare. Un tânăr a realizat un experiment prin care a reușit să îi șocheze pe câțiva internauți.
Mai exact, el a mers la cumpărături cu doar 20 de lei și a arăta lumii câte produse poți lua de acești bani pentru a te putea sătura pentru o zi întreagă de muncă sau de școală.
Cel din urmă a pus la un moment dat în coș o pâine în valoare de cinci lei, un borcan de fasole cu cârnăciori, șase lei, un pate de porc la 3,5 lei și o sticlă de suc la 5,5 lei.
Unii români au fost de părere că alimentele din coș nu sunt potrivite pentru un trai decent, iar alții au susținut că unii pensionari nu își permit nici măcar să cheltuie o asemenea sumă zilnic.
”Când mă gândesc că pâinea era 2 lei înainte”, ”Ce vremuri, cât de puține poți lua acum față de acum cinci ani”, ”Cei cu pensie de 1.000 de lei nu-și permit 20 de lei pentru fiecare zi plus medicamente, facturi”,
”Asta e supraviețuire, nu mâncare”, ”Scumpă viața în România pentru salariile care sunt”, ”Banii nu mai au valoare”, sunt câteva din comentariile avute de internauți despre creșterea uriașă a prețurilor.