Nu este de mirare faptul că Dan Negru este una dintre cele mai apreciate vedete de televiziune din România. Prezentatorul de la Kanal D este un om care, prin nesfârșita-i înțelepciune, reușește, întotdeauna, să impresioneze publicul prin experiențele proprii și cultura sa extrem de vastă.
Recent, Dan Negru a postat un mesaj edificator pe rețețele sociale, acolo unde a vorbit despre importanța sărbătorii din Duminica Floriilor.
Regele Audiențelor și-a petrecut weekendul de Florii la Muntele Athos, de unde le-a transmis un mesaj impresionant românilor, împărtășindu-le felul în care a fost trădat de către cei pe care-i credea, cândva, loiali.
„Mi s-a întâmplat ca unii care mă felicitau și mă aplaudau duminica să mă răstignească vinerea. Aceiași oameni. Ați pățit-o, nu?
Despre asta e sărbătoarea de azi! Iisus a intrat duminică in Jerusalim aplaudat de aceiași oameni care vineri se vor bucura de răstignirea lui.
Am trăit lecția asta. Iisus a intrat în Jerusalim călare pe un măgar. Îmi place măgarul, chiar dacă azi îl miștocărim.
Măgarul cară poveri, e smerit, e răbdător, e gălăgios dar și tăcut.
M-am regăsit de multe ori în caracterul măgarului, partenerul lui Iisus!
Dan Negru le-a povestit susținătorilor săi din mediul online adevărul din spatele poveștii măgarului pe care Iisus Hristos a intrat, călare, în Duminica Floriilor în Ierusalim.
Potrivit spuselor prezentatorului de televiziune, animalul de povară nu ar fi cunoscut valoarea omului pe care l-a purtat în spate decât mult prea târziu.
El a fost singurul care n-a știut pe cine a cărat în spate în Duminica Floriilor…E o poezie frumoasă, „Jalea măgarului” în care măgarul afla ce partener de seamă a avut la intrarea in Jerusalim:
“De ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus
Că pe spatele meu călarea chiar Iisus
Ce lin, ce frumos l-aș fi dus…”, a scris Dan Negru pe pagina sa oficială de Facebook.
Dan Negru va prezenta emisiunea Jocul Cuvintelor, show care va debuta miercuri, 20 aprilie, de la 22.30 la Kanal D. Concurenții vor putea câștiga chiar și mii de euro, dacă vor da soluția corectă la un quiz care promite să aducă în fața telespectatorilor oameni deștepți și descurcăreți.
„Este un quiz, un concurs cu oameni smart. Pe care îi găsești tot mai rar la televizor. În ziua de azi televiziunea face aspirațional alte profesii. Dacă deschizi toate televizoarele din România, vezi doar oameni care fac mâncare, bucătari.
Eu îmi amintesc și mă gândesc că, dacă i-aș fi zis lui tata că vreau să mă fac bucătar, mă bătea. Cu tot respectul pentru bucătari, eu nu zic nimic depreciativ despre vreo profesie.
Am un respect pentru toate profesiile, dar hai să facem și saltul de la polonic la pix. „Concurenții nu pot veni la mai multe emisiuni. O dată și gata. E ca și la Champions League. Ai fost eliminat, gata. Să-i lăsăm pe toți să câștige. Se câștigă mulți bani, la nivelul miilor de euro, pe niște cuvinte.
E bine. Să le dăm bani și celor deștepți, nu doar celor care înghit săbii, care cântă, care dau cu fundul de gheață”, a declarat Dan Negru, în exclusivitate pentru ego.ro.