Ce le-a cerut Viorica Dăncilă jurnaliștilor aflați în sală, în timpul dezbaterii. ”Vă rog să vă uitați!”
Viorica Dăncilă a susținut, marți, o conferință de presă de două ore și jumătate, în cadrul căreia a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. La un moment dat, candidatul PSD la alegerile prezidențiale le-a cerut celor prezenți să îi verifice tocul de ochelari pentru a se asigura că nu are cască sau microfon.
Viorica Dăncilă le-a cerut jurnaliștilor să îi verifice tocul de ochelari
Conferința Vioricăi Dăncilă a început la ora 18:00, cu o oră înainte de dezbaterea lui Klaus Iohannis și s-a încheiat la ora 20:30. Fostul premier le-a cerut jurnaliștilor să îi verifice tocul de ochelari pentru a se asigura că nu ascunde în el o cască sau un microfon.
„V-am dat tocul de la ochelari să vă uitați în el, să nu aud după aceea că am microfoane, căști sau mai știu eu ce. Vă rog să vă uitați să vedeți! Să circule vă rog”, a spus Viorica Dăncilă.
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale a lansat o nouă serie de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, pe care l-a făcut „laș”. Ea a menționat că este sigură ca va fi noul președinte al României după turul doi de scrutin.
„Noi ne asumăm istoria acestui partid și ne asumăm fiecare lider al acestui partid. Învățăm din lucrurile rele, dar Liviu Dragnea a avut și lucruri bune și lucruri rele. Un lucru bun a fost câștigarea alegerilor din 2016 cu un procent foarte mare.
Nu am să mă dezic niciodată de PSD, sunt membră a partidului de peste 20 de ani. Atât timp cât PSD a fost la guvernare, nu am să me dezic de acest partid. Nu am spus că am avut o guvernare perfectă, ci una eficientă și că mai aveam încă un an pentru a realiza măsurile din programul de guvernare cu care am venit în fața românilor”, a declarat Viorica Dăncilă.