Daniela Dincă, fiica celui care a sfârșit cel puțin două destine, a mărturisit, într-un interviu pentru Antena 3, ce i-ar spune tatălui ei, dacă ar fi lăsată să îl viziteze în spatele gratiilor.
Daniela Dincă, fiica suspectului de crimă din Caracal, a acceptat să răspundă câtorva întrebări legate de tatăl său. De altfel, femeia a mai vorbit cu presa despre acesta, duminică-seară, într-o intervenție în direct la televiziune. Din declarațiile sale, printre altele, s-a putut observa că familia sa nu este una care trăiește fără să aibă parte de evenimente neplăcute, lucru care explică atitudinea suspectului.
Spre exemplu, Daniela a povestit că, în urmă cu 24 de ani, pe când ea împlinea 14 ani, bunicul său, tatăl lui Dincă, și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se. Evenimentul s-a petrecut în casa din curtea suspectului din Caracal, în urma unei discuții cu fiul său. Mai mult, Daniela a dat informații și despre banii pe care mama sa, care lucra în Italia, îi trimitea lunar lui Dincă aflat în România.
Chiar dacă bărbatul avea fonduri într-un cont bancar, sume ce provin, din spusele femeii, din vânzarea mai multor loturi de teren din spatele locuinței, soția îi trimitea lunar sume cuprinse între 200 și 400 de euro. Fata presupusului criminal susține că mama ei câștiga 900 de euro, din care trebuia să îi trimită și părintelui său aflat acasă, pentru că „îi cerea”.
Revenind la intervenție pe care a avut-o la Antena 3, aflată într-o postură deloc plăcută, chestionată ce i-ar spune tatălui său, Daniela a declarat ferm că prima dată l-ar întreba dacă este adevărat.
„Dacă aș avea posibilitatea să-mi văd tatăl, l-aș întreba dacă e adevărat. Și ar fi mai multe de spus. L-aș întreba dacă s-a gândit vreo clipă la viața copiilor lui și a celor două suflete pe care se zice că le-a omorât”, a spus Daniela Dincă.
De asemenea, femeia a dezvăluit că toată familia trece prin momente grele după cele întâmplate. Mai mult, a confirmat faptul că, după răpirea Luizei, care s-a întâmplat în aprilie anul curent, mama sa, Elena, a locuit acolo, dar fără să observe ceva suspect.
„Mama supraviețuiește foarte greu în aceste momente. E o mamă care a avut grijă de patru copii, nimeni nu a dorit să ajungă aici. După răpirea Luizei, mama a locuit acolo, dar nu a văzut nimic suspect”, a mai spus fiica lui Dincă.