Ce interdicție au fiicele Alinei Sorescu de la Alexandru Ciucu. Designerul se opune vehement EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
04 10. 2022

Elena Carolina și Ana Raisa, cele două fiice ale Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucu au fost prezente doar ca spectatoare la concertul mamei lor de la Sala Palatului. Chiar dacă ambele par să-și moștenească mama în ceea ce privește talenttul muzical, acestea nu se numără printre „picii lui Soreasca”. Aflată în proces de divorț cu tatăl copiilor săi, artista ar avea nevoie și de acordul acestuia pentru activitățile fiicelor lor.

Motivul pentru care fetele Alinei Sorescu, foarte talentate, nu cântă în trupa ei

Alina Sorescu și-a început cariera artistică încă de la vârsta de patru ani și știe mai bine ca oricine cât de mult contează pentru un copil sprijinul unui adult.

Tocmai de aceea, pentru a susține „picii” talentați, artista și-a făcut propria școală de muzică. S-a implicat total în dezvoltarea și promovarea micuților și, recent, a reușit să facă spectacol cu trupa sa chiar la Sala Palatului, care a fost arhiplină.

„Spectacolul <Suflet de copil> a fost o încununare a muncii mele cu trupa de pici. Totul a fost la cel mai înalt nivel, iar cei mici au fost mândri să fie protagoniștii propriului nostru show la Sala Palatului.

Am început spectacolul cu un film emoționant despre începuturile mele la vârsta de 4 ani în grupul MiniSong al lui Ioan Luchian Mihalea.

Sper că de acolo din ceruri este mândru de mine. Carolina si Raisa au fost și ele alături de mine și-au urcat emoționate pe scenă la sfârșitul concertului să mă felicite.

Fiica lui Dan Cruceru, reporter pentru Alina Sorescu

Spectacolul a avut două părți, eu am purtat două ținute spectaculoase de show, i-am avut invitați pe Ana Beregoi, Cleopatra Stratan, Edward Sanda, trupa de dans Piticu Dance Studio, balerinii Darius Mabda (câștigătorul Românii au talent) și Alexandra Ionel, pregătiți de Oana Ioniță.

La sfârșit scena a fost inundată de confetti, iar dupa spectacol am avut un moment Meet&Greet cu spectactorii.

Mulți foști elevi mi-au fost alături, printre ei și Sophia Cruceru, fata lui Dan Cruceru și a Cristinei Pocora, pe care am invitat-o să fie reporterul nostru special din culise”, a mărturisit Alina Sorescu în exlusivitate pentru playtech.ro.

Fetițele artistei, doar spectatoare la Sala Palatului

Artista însăși nu a ascuns faptul că fiicele sale, de altfel foarte talentate, nu au făcut parte din trupa sa, care a făcut show la Sala Palatului. Micuțele au urcat pe scenă doar la final, pentru a-și îmbrățișa mama.

Aflată în proces de divorț cu tatăl copiilor săi, artista ar avea nevoie și de acordul acestuia pentru activitățile fiicelor lor.

„Alina nu are acest acord. Fetele nu pot participa la nicio activitate, dacă părinții lor nu ajung la o înțelegere pe marginea acestui aspect. Ambele au voce și sunt foarte talentate”, ne-a mărturisit o persoană din apropierea celor doi încă soți.

Proces cu ușile închise

Procesul de divorț dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu este abia la început, designerului fiindu-i însă respinse, până în prezent, atât ordonanța președințială, cât și recursul făcut după aflarea soluției, în care a solicitat ca instanța să stabilească domiciliul minorelor în vila din Pipera, unde acesta a rămas să locuiască, după ce artista a introdus acțiunea de divorț.

Primul termen al procesului urmează a avea loc peste doar câteva săptămâni și nu va fi afișat pe portalul instanțelor de judecată. Asta pentru că designerul a solicitat un proces la secret, cu ușile închise.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au de împărțit și o casă evaluată, în prezent, la aproximativ 1.000.000 de euro, ridicată de cei doi în timpul căsătoriei, după ce s-au născut cele dou fetițe. Potrivit unor surse judecătorești, artista nu a introdus încă și o cerere de partaj.