Ce instituții participă la Noaptea Muzeelor 2022. Accesul vizitatorilor este gratuit

de: Stan Nicu
11 05. 2022

Noaptea Muzeelor va avea loc și anul acesta. Evenimentul este organizat la nivel naţional și va avea loc sâmbătă, 14 mai 2022. Astfel, Primăria Generală a Capitalei anunță că 22 de instituții de cultură din subordinea sa își deschid porțile pentru vizitatori în Noaptea Muzeelor. Care sunt aceste instituții, vedeți un pic mai jos.

Când are loc Noaptea Muzeelor 2022. Câte instituții culturale participă la evenimentul național

Noaptea Muzeelor 2022 este cea de-a 18-a ediţie a acestui eveniment și propune vizitatorilor expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi ghidate, precum şi surprize pentru cei mici.

Primăria Bucureşti, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București şi instituţiile de cultură din subordinea sa, se alătură Nopţii Europene a Muzeelor şi își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 14 mai cu expoziții, spectacole de muzică și teatru, recitaluri, prezentări interactive, precum și tururi ghidate ale unor case memoriale din București.

Ce evenimente culturale vor fi organizate în Noaptea Muzeelor

-La Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu vor avea loc observații astronomice

-La Palatul Șuțu vor avea loc expoziții (inclusiv expoziția permanentă ”Timpul Orașului”, care, începând de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, propune o călătorie începută din prezent care se îndreaptă spre trecut);

-De asemenea, la Muzeul Theodor Aman se vor ține mini-recitaluri de jazz și muzică clasică

-Înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti vor răsuna la Casa Artelor Dinu Lipatti. Tot acolo, bursierii Fundației Regale Margareta a României vor susține un recital extraordinar de muzică clasică.

-În afară de numeroase alte evenimente culturale organizate pentru noaptea de 14 mai, la Muzeul Național al Literaturii Române vor cânta, în concert, formația Sarmalele Reci, după care, invitatul de la miezul nopții va fi Florin Piersic Jr.

-La Teatrul Țăndărică va avea loc o prezentare interactivă a păpușilor, iar vizitatorii pot viziona, printre altele, cum dintr-o bucată de lemn se realizează o păpușă sau o marionetă.

Primăria Capitalei, sală de expoziţii

Şi Primăria Capitalei îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă, 14 mai, găzduind 9 expoziții, o proiecție cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului București, precum și o instalație video despre București.

Transport public cu linie specială de Noaptea Muzeelor

Pentru a veni în întâmpinarea bucureştenilor şi turiştilor, în Noaptea Muzeelor, Primăria Capitalei, prin TPBI şi STB, va înfiinţa linia specială de transport public, 362 – care va circula pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii de la orele 19:00 până la orele 20:00.

Care sunt instituțiile ce iau parte la Noaptea Muzeelor 2022

Teatrul Țăndărică,

Muzeul Municipiului București,

Muzeul George Severeanu,

Casa Filipescu-Cesianu,

Muzeul Theodor Aman,

Muzeul Victor Babeș,

Muzeul Fredric Storck și Cecilia Cuțescu Storck,

Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu,

Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici,

Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei,

Casa Artelor Dinu Lipatti,

Muzeul Național al Literaturii Române,

Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor,

Casa Memorială George și Agatha Bacovia,

Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian,

Casa Memorială Liviu și Fanny Rebreanu,

Casa Memorială Anton Pann,

Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”,

Opera Comică pentru Copii,

ARCUB

Primăria Municipiului București.