Limba română este o limbă vastă și conține multe expresii. Una dintre acestea este „a ține de șase”. Cu toții am auzit-o cel puțin o singură dată, fiind folosită des în convorbire, dar știți ce înseamnă, de fapt, și de unde provine?
Cu siguranță ați auzit această expresie și poate chiar ați și folosit-o, dar probabil nu v-ați întrebat niciodată de unde vine, de fapt. Ei bine, expresia a fost folosită pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, după care a pătruns ușor-ușor în majoritatea limbilor.
În toate cazurile are aceeași conotație, adică „a sta de pază”. Piloții de avioane foloseau des această expresie în Primul Război Mondial, iar cifra șase nu este una întâmplătoare.
„În fapt, acest şase nu este întâmplător, căci sistemul de navigaţie rudimentar din acea vreme i-a determinat pe piloţi să folosească, pentru orientare şi comunicare simplă, cadranul unui ceas. Astfel, 12 era codul pentru în faţă, 3 pentru dreapta, 9 pentru stânga şi, evident, 6 pentru partea din spate”, explică profesorul de istorie Adrian Toma.
„Ține de șase” a rămas cea mai populară vorbă, deoarece partea din spate a avionului este și cea mai vulnerabilă, fiind locul unde inamicul atacă de cele mai multe ori.
În vorbirea curentă, românii folosesc aproape zilnic expresii. Pentru mulți, originea acestora încă este necunoscută. Iată câteva expresii foarte folosite în convorbire și originea lor:
Este o expresie folosită atunci când cineva zăpăcește o persoană cu foarte multe informații, atât de multe încât sunt greu de înțeles. În anii 1800, calendarele erau ca o mică enciclopedie. Conțineau foarte multe cifre, date astronomice, istorice, care erau imposibil de ținut minte.
Folosim această expresie când vine vorba despre ceva care nu va avea loc niciodată. Este o expresie românească, iar originea ei se află în Transilvania. Potrivit unei legende, atunci când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, caii făceau gălăgie, iar Fecioara i-ar fi blestemat să fie flămânzi mereu, în afară de o zi, Paștele Cailor.
Folosim această expresie pentru a ne referi la oamenii care au un aspect de persoane deştepte, dar când vorbesc spun lucruri fără sens sau eronate. Expresia provine din lucrarea filozofului antic Boethius – „Mângâierile filozofiei”, care a ajuns la închisoare deoarece spunea lucruri care nu au fost pe placul regelui.