Comisia Juridică a adoptat, marți, această măsură în unanimitate, iar românii au auzit de această expresie de abrogare a recursului compensatoriu, foarte des, în ultimele zile. Legea urmează să fie votată miercuri, în plenul Camerei Deputaților, după care va fi pusă în aplicare. Mai mult, a reprezentat o perioadă un act normativ destul de controversat, pentru că a scos din închisoare aproape 21.000 de condamnați, înainte de termen.
Peste doar o zi o asemenea lege va fi anulată și va avea efecte doar în cazul celor care vor primi condamnări de acum încolo. De asemenea, a mai fost vorba de eliberarea din închisoare a peste 500 de indivizi, ce se făceau responsabili de infracțiuni foarte gravă. În prezent abrogarea recursului compensatoriu va semnifica și anumite efecte pentru persoanele condamnate, începând cu data de 24 iulie 2012, dar și până la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit Digi24. Amendamentul adoptat astăzi de către comisia juridică a Camerei a fost propus de grupurile parlamentare din partea PNL și URS.
„Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr.15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată în amendamentul adoptat în această marți, de către comisia juridică a Camerei Deputaților
Premierul Ludovic Orban a afirmat, la începutul săptămânii în curs, că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Totodată, acesta a mai precizat și că măsura nu semnifică faptul că imediat după abrogare, nimeni nu va mai putea beneficia de prevederile legale. Proiectul de lege a fost inițiat de 10 deputați ai PNL, în luna februarie din acest an, dar a fost respins în Senat, pe 11 iulie, prin for legislativ sesizat.