Ce i s-a întâmplat lui Karmen, fata lui Adi Minune, pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian: “Ulterior mi-am întrebat familia dacă s-a văzut ceva” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
05 03. 2024

Karmen, fiica lui Adrian Minune, și-a îndeplinit visul de a juca într-un musical, dorință pe care o are de când avea 8 ani. Tânăra a fost cooptată în echipa de la HeartBeat The Musical, care a avut duminică premiera pe scena Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, artista ne-a povestit despre ritualul pe care îl are înainte de a intra pe scenă, dar și despre momentul de blank care a luat-o prin surprindere la premieră, dar care nu a fost observat de publicul spectator, întrucât colegii de scenă au fost pe bază și totul a decurs perfect.

Karmen: “Am fost foarte fericită pentru că show-ul a fost sold out”

Karmen Minune este perfecționistă și vrea ca totul să iasă impecabil. După două luni jumate de repetiții, artista a avut bucuria de a juca într-un musical, care a avut 500 de spectatori la premieră.

Playtech știri: Felicitări, Karmen pentru musical. Câtă muncă presupune un astfel de proiect?

Karmen: Este foarte multă muncă. Cel mai important lucru este că s-a adunat o gașcă frumoasă de oameni super talentați și cu calități umane, ceea ce este foarte important, pentru că este o echipă pe care te poți baza. Sunt oameni care muncesc zi și noapte și toți avem același scop. Nu scopul de a ieși în evidență, scopul ca show-ul nostru, al tuturor, să fie perfect.

Este pentru prima dată când urc pe scenă alături de cineva și este pentru prima dată când simt cu adevărat că dacă mi se întâmplă ceva pe scenă, mă pot baza pe cei din jurul meu. Asta mi s-a și întâmplat. Ieri am avut premiera și a fost un moment în care am avut blank, efectiv blank, și au fost acolo lângă mine și m-au ajutat să trec atât de ușor peste, pentru că ulterior mi-am întrebat familia dacă s-a văzut ceva. Absolut nimic.

Am fost foarte fericită pentru că show-ul a fost sold out, am muncit 2 luni jumate până ieri și ieri am zis: Doamne, îți mulțumesc, s-a terminat! În schimb, o dată pe lună ne puteți vedea la  Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian în HeartBeat. Este din punctul meu de vedere cel mai frumos musical pentru că este, în primul rând, sută la sută românesc.

Karmen Minune și-a emoționat mama până la lacrimi de ziua ei. Ce dar de suflet i-a făcut: “Niciun lucru material nu ar fi compensat” VIDEO EXCLUSIV

Karmen: “Noi, în spatele cortinei, am făcut așa un cerc și am zis Tatăl nostru cu toții”

PS: Știind că tata și mama sunt în sală te-au încercat emoții mai mari sau, dimpotrivă, ai avut o siguranță știindu-i acolo?

Karmen: Am numărat oamenii mei apropiați care au venit și au fost 50 din 500. M-am simțit super mândră să pot să fac față acestor emoții, pentru că, de cele mai multe ori, am niște emoții incredibile, la modul că mă pierd cu firea, sunt foarte emotivă.

Eu, în general plâng foarte repede, mă întristez foarte repede, în schimb, de data asta, am făcut față cu brio și înainte de show am zis: Doamne, facă-se voia Ta! Ne-am ținut cu toții de mână în timp ce cei 500 de oameni erau pe scaune, noi, în spatele cortinei, am făcut așa un cerc și am zis Tatăl nostru cu toții și am zis: Doamne, de acum fă tu ce vrei cu noi!

PS: În general, înainte să intri pe scenă ai un ritual?

Karmen: Da, în primul rând îmi spun rugăciunea. Ceea ce am învățat anul acesta o dată cu musical-ul este că poți face tot ceea ce ține de tine până în momentul ăla. Din momentul în care te-ai urcat pe scenă, dacă încerci să repeți, dacă încerci să mai faci ceva, orice e în plus!

Din momentul în care te-ai urcat pe scenă, ține doar de tine și de Dumnezeu și de tot ce te înconjoară, adică nu mai poți face nimic în plus să compensezi în ultimul moment. Până atunci ai avut timp să repeți.

Artista vorbește despre piesa cu Andrei Bănuță: “Efectiv s-au aliniat astrele”

PS: Ai o colaborare cu Andrei Bănuță. Cum s-a concretizat?

Karmen: Sunt supefericită de această piesă pentru că îmi doream de foarte mult timp să lucrez cu el. Andrei Bănuță este un băiat foarte talentat, este un băiat foarte muncitor.

Am filmat împreună un revelion, acolo ne-am și cunoscut și ulterior mi s-a prezentat o piesă întâmplător, pe care el era întâmplător, piesa nu era pentru noi.

Deci efectiv s-au aliniat astrele ca această piesă să se întâmple. Nouă ne place foarte mult și piesa și videoclipul și sperăm ca și vouă să vă placă.

Câți fini are Karmen, fata lui Adrian Minune. Ce spune despre mărirea familiei: “E o chestie foarte emoționantă” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu