Ce i-au făcut polițiștii din Grecia unui turist român aflat în vacanță: „Câtă ură.” Mare atenție dacă faci și tu această greșeală
Românii merg vară de vară în vacanță în Grecia. Cei mai mulți au parte de bune tratamente din partea localnicilor, însă sunt și cazuri în care românii se întorc foarte dezamăgiți. Ce i-au făcut polițiștii din Grecia unui turist român aflat în vacanță: „Câtă ură.” Mare atenție dacă faci și tu această greșeală.
Român abuzat de polițiștii din Grecia. Cu ce greșise omul
Un român și-a povestit vacanța de coșmar de care a avut parte în acest an în Grecia.
Omul povestește cu lux de amănunte abuzul la care a fost supus de doi polițiști greci, în contextul în care a făcut o greșeală banală în trafic.
Bărbatul se deplasa dinspre Thassos către Gerakini
Printre fotografiile și poveștile frumoase care umplu forumurile de călătorie în Grecia, se regăsește și experiența trăită de un român în această țară.
Cu siguranță că pățania omului le-a lăsat un gust amar chiar și celor care doar au citit ce a pățit.
”Ieri veneam alături de soția mea și cei doi copii ai noștri, dinspre Thassos către Gerakini. Cu 2 km înainte de hotel, într-o intersecție semaforizata, am oprit la semafor, depășind cu 1 metru stalpul semaforului.
Evident mai erau cam 20-25 metri pana în intersecție. O patrulă de la poliția traficului a pornit sirenele, o polițistă ne-a explicat în limba engleza faptul ca dacă am depășit cu 1 metru stalpul semaforului este ca si cum am trecut pe culoarea roșie, deși au fost acolo și au văzut ca am oprit și nicidecum nu am pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului”, își începe omul povestea.
Ce a aflat bărbatul de la patronul hotelului
Cu această ocazie, bărbatul a aflat dela patronul hotelului unde era cazat că polițiștii greci au ordin de la guvern să amendeze străinii care încalcă legea exemplar, pentru a mai scoate din pagubele aduse țării de pandemie.
”Polițistul de la volan a avut un comportament execrabil, am rămas șocați cu câtă ură a smuls plăcutele de înmatriculare. Apoi au completat procesul verbal și amenda a fost de 700 euro, fără a ne preciza aspecte juridice obligatorii despre cum se poate contesta acest act.
Polițiștii greci trebuie să aducă bani la buget
Amenda a fost evident acordata în mod abuziv, pe principiul sunt turisti, trebuie rupți aspect confirmat și de patronul hotelului la care suntem cazați și care ne-a spus faptul că deși turiștii sunt cei care aduc banii adevărați în bugetul Greciei, polițiștii au ordin direct de la guvern pentru a aduna banii pierduți din cauza pandemiei, nefiind interesați de alte aspecte”, povestește bărbatul.
Nu în ultimul rând, turistul român a concluzionat că este ultimul an în care mai contribuie cu banii săi la bunăstarea Greciei. Nu îi mai trebuie concediu acolo.