Vladimir Putin este renumit pentru felul său rece și autoritar. Recent, un fotomodel din Brazilia a dezvăluit felul în care s-a purtat președintele Rusiei cu ea, în cadrul unei întâlniri oficiale. Prin ce tensiuni a trecut fosta Miss „BumBum”.
Fotomodelul Suzy Cortez a povestit, în detaliu, cum a decurs întâlnirea sa cu președintele rus Vladimir Putin. Frumoasa șatenă a mărturisit că s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin în 2018, la Campionatul Mondial de fotbal desfășurat în Rusia.
Modelul s-ar fi speriat de atitudinea lui Vladimir Putin și privirea tăioasă și pătrunzătoare a acestuia. Putin i-ar fi strâns mâna în așa manieră, încât Suzy Cortes a simțit fiori pe șira spinării.
„Mi-a strâns mâna și s-a zgâit la mine câteva minute, ceea ce m-a cam băgat în sperieți. Pe durata întregii întâlniri, el a stat pe un soi de tron și, când voia să-mi spună ceva, vorbea cu o secretară, iar secretara se întorcea la mine și îmi spunea ce a zis.
M-a lăudat foarte mult și m-a invitat să vizitez Rusia ori de câte ori voiam eu. După ce a sosit Putin, o mașină guvernamentală m-a dus unde voiam eu. Mi s-a părut foarte ciudat pentru că nu știam dacă sunt protejată sau supravegheată.
Am stat o săptămână și m-am întors în Brazilia. Am spus că dacă pot, mă voi întoarce în Rusia. Dar astăzi sunt sigură că eram în pericol la Moscova”, a declarat Suzy Cortez, citată de Daily Star.
În ceea ce privește contextul militar actual, Suzy Cortez i-a adus acuzații dure lui Vladimir Putin, pe care-l consideră „un psihopat violent”.
Fosta Miss „Bum Bum” blamează acțiunile luată de liderul de la Kremlin și invazia Ucrainei de către Rusia. Modelul susține că a aruncat la gunoi toate articolele ce-i amintesc de Rusia.
„Putin s-a dovedit a fi un adevărat psihopat violent când a declarat război Ucrainei.
Am fost în Rusia la Cupa Mondială, am fost muza lor, l-am întâlnit personal pe Putin și astăzi mi-am aruncat la gunoi toate tricourile pe care le-am câștigat acolo.
Am aruncat și mascota din 2018 pe care am câștigat-o la Moscova. Eliberați Ucraina!”, a spus Suzy Cortez pe contul său de Twitter.