Ce i-a spus Larisa Drăgulescu fostului soț, atunci când Marian Drăgulescu a plecat la Survivor România 2022 EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
09 03. 2022

Avertismentul fostei jumătăți a lui Marian Drăgulescu! „Ceea ce nu știu ceilalți e că Marian e un tip căruia îi plac provocările, ca și sportul în general. Și poate să ducă foarte multe!”, a explicat Larisa Drăgulescu, după cele mai recente incidente în care acesta a fost implicat la „Survivor”.

Reacția Larisei Drăgulescu, după ce Marian Drăgulescu a acceptat să participe la Survivor 2022

Multiplul campion olimpic și mondial Marian Drăgulescu a decis să se implice trup și suflet în actuala ediție a emisiunii-concurs „Survivor” la mijlocul lunii februarie. În cele doar trei săptămâni petrecute în echipa „Faimoșilor”, Drăgulescu a intrat deja în conflict cu unul dintre „greii” echipei, CRBL, plătind pentru aceasta cu o săptămână petrecută „în exil”.

Playtech.ro a încercat să afle cum vede întreaga chestiune Larisa Drăgulescu, fosta soție a campionului nostru la gimnastică artistică, cei doi având doi copii împreună.

„Pentru mine e evident că cei de acolo, din Dominicană, nu știu mare lucru despre Marian. Cred că l-au tratat destul de prost, bazându-se probabil pe lucruri pe care le cunosc doar așa, de suprafață, din diverse relatări ale presei.

Ceea ce nu știu ceilalți e că Marian Drăgulescu e un tip căruia îi plac provocările, ca și sportul în general. Și poate să ducă foarte multe! De-aia a și plecat în emisiune!”, a declarat Larisa Drăgulescu pentru playtech.ro.

Au rămas prieteni

Ea recunoaște deschis că-și susține fostul soț, chiar dacă nu urmărește constant evoluțiile lui Marian Drăgulescu.

„Noi doi nu mai suntem soți, dar am rămas prieteni. Atunci când a plecat i-am spus că voi fi alături de el și așa va fi. Însă recunosc că nu i-am urmărit toate emisiunile.

Spre exemplu, pe cele mai recente le-am ratat, fiind plecată din țară. Însă fata noastră, Beatrice, e cea care mă ține la curent”, adaugă ea.

„Intră în dispute, dar prefer să iasă din ele repede”

Larisa Drăgulescu nu a fost surprinsă să afle că fosta sa jumătate a reușit să iasă cu bine dintr-un clinci cu liderii formației din care face parte, folosind argumentele compromisului.

„V-am spus că ceilalți nu știu decât lucruri de conjunctură despre el. Dacă ar fi fost altfel, ar fi știut că lui îi place mai degrabă să aplaneze conflictele, decât să le asculte. Intră în dispute, dar prefer să iasă din ele repede.

Așa e Marian, de când îl știu, în viața de zi cu zi. Așa că cele desfășurate recent acolo, în emisiune, nu mă miră câtuși de puțin”, a indicat ea.

Obișnuit cu efortul pe termen lung

În plus, mai spune Larisa Drăgulescu, Marian Drăgulescu e obișnuit cu efortul pe termen lung:

„Unii își pot închipui că a obținut toate acele rezultate așa, bătând din palme! Or, lucrurile nu stau deloc așa. E mai mult decât obișnuit cu munca, cu eforturile, chiar prelungite. De aceea se regăsește în acel univers. Și mai are și avantajul că e destul de calm.

Cine o să-l urmărească cu atenție, o să-mi dea dreptate. Or, toate astea îl pot transforma într-unul dintre favoriții la câștigarea întrecerii! Marian are toate calitățile pentru a câștiga Survivor”.

Au doi copii împreună

Ea a reamintit că cei doi s-au susținut reciproc de-a lungul căsniciei lor și au continuat să fie „nu doar părinți, ci și prieteni”.

„Avem doi copii frumoși împreună, pe Beatrice, de 17 ani, și pe Richard, de 15 ani. Copii care par că ne calcă pe urme, fiindcă fata are talente de pictoriță, iar băiatul, care a renunțat recent la gimnastică artistică, pare din ce în ce mai atras de o carieră muzicală”, a conchis aceeași Larisa Drăgulescu.

Pe de altă parte, recentul conflict dintre Drăgulescu și CRBL s-a produs în urma unei secvențe mai degrabă „casnice” a concursului.

CRBL l-a acuzat că s-a amestecat într-o discuție purtată de el și câteva fete din echipa, pe tema construirii unui hamac, în care Drăgulescu s-ar fi băgat fără să ceară mai întâi permisiunea, acuzându-l că-i lipsesc niște ani de bună purtare.

În replică, fostul gimnast de performanță i-a spus următoarele lucruri, „verde în față”, lui CRBL:

„Cred că ție îți lipsesc lucruri. Ai plecat și din țară. Nu-ți găsești locul”, totul fiind o aluzie la faptul că CRBL s-a stabilit, alături de familia sa, în ultimii ani în Spania.