Ce i-a enervat pe soții Natanticu la Asia Express, cel mai mult: ”Era foarte frustrant”

de: Ștefan R. Apostol
10 10. 2021

Noul sezon „Asia Express” se dovedește a fi plin de provocări și din ce în ce mai greu. Filmat integral în perioada de pandemie, mai ales în Turcia le-a fost foarte greu concurenților. Pintre echipele participante, în acest sezon, se numără și soții Natanticu. Cosmin și Eliza Natanticu au avut parte de momente grele pe toată durata filmărilor, dar și momente de bucurie.

Soții Natanticu pe drumul Împăraților la Asia Express

Încă de la bun început soții Natanticu știau că va fi greu, dar nu se așteptau la ceea ce avea să urmee pe tot parcursul filmărilor. Filmat integral în pandemie, sezonul 4 nu a fost ferit de probleme. Ba mai mult de-atât, în Turcia concurenții au avut parte de clipe groaznice, mai ales datorită situației de facto. Soții Natanticu au povestit despre momentele grele prin care au trecut, dar și-au adus aminte și de cele frumoase.

„Au fost multe lucruri care ne-au dat de furcă amândurora. Cum ar fi pandemia, pentru că oamenii era sceptici să te ia în mașină sau în casă, lucru foarte firesc, de altfel, sau căldura, kilometri întregi de mers pe jos, cu rucsacul în spate, rucsac care nu era deloc uşor şi, desigur, foamea. Dar, sincer, cel mai greu era la ocazie, pentru că stăteam cu orele și nu te lua nimeni, era foarte frustrant!”, au povestit soții Natanticu celor de la Click.

„Toată echipa Asia și concurenții sunt niște oameni extraordinari”

Întorși în țară soții Natanticu au povestit și despre familia Asia Express, dar și despre prieteniile legate pe tot parcursul filmărilor. Deși au fost momente în care erau gata să renunțe, și nu e doar cazul lor, la întoarcerea în țară au venit mai bogați, după filmări.

„Toată echipa Asia și concurenții sunt niște oameni extraordinari și pot să spun, sper să nu mă înșel, că am rămas cu toți prieteni. Gândește-te că am trecut cu toții printr-o super experiență care nu are cum să-ți rămână indiferentă, și asta te și leagă pe toată viața chiar. Chiar am spus la un moment dat în emisiune că Asia Express UNEȘTE OAMENI!

Am fost în niște locuri extraordinare, în care nu am mai fost nici eu, nici Eliza. E adevărat că pe unele le-am ratat, fiind concentrați pe cursă și având adrenalina prea mare în sânge, dar am avut ocazia să vedem și niște locuri absolut fabuloase, în care sincer, dacă nu eram în Asia Express, nu cred că am fi ajuns.”, au mai povestit soții Natanticu.