Ce greutăți a întâmpinat Magda Catone când a încercat să strângă bani pentru festivalul în memoria lui Șerban Ionescu (exclusiv)

de: Ștefan R. Apostol
11 07. 2022

Una din binecunoscutele actrițe, Magda Catone, a ajuns la frumoasa vârstă de 64 de ani. După alegerile locale din 2020, actrița ocupă și funcția de consilier local la Sectorul 2. În această perioadă, celebra actriță a încercat să pună pe roate un festival. Ajuns la a doua ediție, festivalul va avea loc în stațiunea „2 Mai” de pe litoral. Dar situația este puțin cam grea, mai spune actrița în exclusivitate pentru Impact. În același interviu a vorbit despre ce greutăți a întâmpinat Magda Catone când a încercat să strângă bani pentru festivalul în memoria lui Șerban Ionescu.

Magda Catone, la 64 de ani, se ocupă de cultură

În urmă cu 10 ani, după o luptă cruntă, Magda Catone avea să-și ia la revedere de la soțul și partenerul de scenă, Șerban Ionescu. Au trecut anii, iar actrița a încercat să-i țină memoria vie prin diferite acțiuni.

Cea mai recentă, este un festival, ajuns deja la a doua ediție, care se desfășoară în stațiunea „2 Mai” de pe litoral. Dacă la prima ediție, totul a fost făcut online, datorită pandemiei, acum spune atrița, acesta se va ține fizic.

În afară de festival, Magda Catone are extrem de puțin timp liber. Actrița poate fi văzută jucând la TNB, dar și activând ca și consilier local la Sectorul 2. În același timp este și studentă Facultatea de Teologie.

Într-un interviu acordat exclusiv Impact, Magda Catone vorbea pentru prima dată de sumele necesare pentru a putea susține festivalul. La acel moment actrița declara că ar avea nevoie de aproximativ 20.000 de euro pentru finanțarea celei de a doua ediții.

„Festivalul va avea loc în perioada 17-23 iulie, în stațiunea 2 Mai, la Limanu, la Casa de Cultură. Am reușit să acoperim o parte din cheltuieli, dar mai avem nevoie de o sumă destul de mare, cam undeva la 20.000 de euro.

De asta mă ocup acum, de organizarea festivalului. Ministerul Culturii a vrut să susțină tot, dar au și altele de dat.

Dar o să găsim, mai avem ceva promisiuni. Festivalul „Șerban Ionescu” se va tine în cele mai bune condiții”, a declarat Magda Catone.

Ce greutăți a întâmpinat Magda Catone?

Sumele erau și sunt extrem de mari, la fel și greutățile prin care a trecut Magda Catone pentru a reuși să obțină acești bani. Deși contractele sunt semnate cu mai multe teatre, banii nu au venit la fel de ușor, spune actrița într-un nou interviu.

„Acumulăm în continuare, suntem deschiși să primim sponsorizări. Am primit câte puțin. De exemplu, au fost firme care au zis că ne dau 1.000, am crezut că-i o mie de euro, dar erau în lei.

Nimeni nu-i obligat să dea. Din păcate însă, nu există conștientizarea politicii prin care cetățenii cu firmă sau cu companii cu reușită financiară să înțeleagă că-i vorba de o simplă redirecționare a impozitului. Ooricum îl dedică statului.

Oricând se putea face asta. Oamenii ar putea redirecționa către asociații culturale, spitale, ONG-uri. Nu m-a ajutat nicio bancă deși iau banii populației la greu, primesc de la toată lumea”, a declarat aceasta pentru Impact.ro.

În același context, actrița spune că numărul de turiști ar putea crește, la fel și profiturile celor din „2 Mai”:

„O să fie o creștere a turismului. Până acum nu am fost la 2 Mai. Se va înregistra o creștere pe segmentul de iubitori de artă.

Personal, încă mai merg și vorbesc cu oameni care ar putea sponsoriza. Fac asta încă de la finele primei ediții, când am anunțat oficial că începem pregătirea celei de-a doua.

Când ceri o susținere financiară, toți sunt îndoielnici”, a mai spus actrița.

Mai sunt câteva zile până la startul celei de-a doua ediții a festivalului „Șerban Ionescu”, și îi urăm baftă și să iasă așa cum trebuie totul.