Ce femeie îl poate înlocui pe Vlad Voiculescu, de fapt. Acesta ar putea ajunge consilier onorific
Imediat după demiterea lui Vlad Voiculescu au început și speculațiile cu privire la noul ministru. Surse din PLUS vorbeau de numele medicului Adrian Wiener. La negocierile de ieri nu s-a ajuns la un numitor comun. Astăzi, alte surse, vorbesc despre un nou nume, tot in USR PLUS, Ioana Mihăilă.
Surse din USR PLUS vorbesc de Ioana Mihăilă
Negocierile de ieri nu au avut un final pozitiv. După mai bine de patru ore de discuții PNL și USR PLUS nu ajungeau la un numitor comun. A fost stabilită o nouă întâlnire pentru astăzi, care are loc exact acum când scriem acest material.
Întâlnirea a început la ora 16:00, fiind prezenți toți liderii celor două partide. Dacă până mai ieri se vehicula numele lui Adrian Wiener, astăzi, alte surse vorbesc de posibila nominalizare a Secretarului de Stat Ioana Mihăilă. Este membră PLUS, în timp ce Adrian Wiener este membru USR.
Dacă între USR și PLUS s-ar fi ajuns, conform surselor, la o înțelegere pe marginea nominalizării, între USR PLUS și PNL nu prea. Ieri liderii USR PLUS cereau demiterea lui Florin Cîțu, după ce declaraseră că-i retrag susținerea. Negocierile de ieri asta au avut ca bază de discuție, finalul fiind unul fără un deznodământ concret.
Dacă Ioana Mihăilă va fi votată în ședința comună a USR PLUS, urmează ca la negocierile de astăzi să fie anunțată premierului. În același timp, mai spun sursele, Vlad Voiculescu nu ar pleca din minister, ci ar deveni consilier onorific.
Nicio soluţie pentru deblocarea crizei
Dacă nici în urma întâlnirii de azi nu se va rezolva tensiunea dintre cele două formațiuni, este posibil ca de-abia mâine să se afle numele propus de alianța USR PLUS. Mai mult ca sigur, spun aceleași surse, Ioana Mihăilă va fi nominalizarea finală a celor de la USR PLUS.
Deși demis, colegii săi de partid nu-l vor pe Vad Voiculescu în afara ministerului. Acesta, posibil, va fi numit consilier onorific remunerat, fiind în continuare parte din conducerea ministerului.
La finalul zilei de ieri, 19 aprilie, Dan Barna și colegii săi de partid au ieșit nemulțumiți de la negocierile cu PNL. După patru ore de discuție, declara Barna, nu s-a ajuns la nicio soluţie pentru deblocarea crizei.
„Au fost câteva ore de discuţii în care fiecare dintre parteneri şi-a prezentat poziţiile şi punctele de vedere. Și-au expus argumentele pentru care cei de la PNL îl susţin pe Florin Cîţu. Noi am expus argumentele pentru care noi nu îi mai acordăm încredere premierului. Vom continua mâine la ora 16.00 discuţia. Am analizat pe parcursul acestor ore ce s-a întâmplat.
Am analizat ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem în termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălat. Continuăm mâine la ora 16.00”, a declarat liderul USR luni.