Un incident grav a avut loc sâmbătă seară în Constanța, acolo unde un individ a pătruns într-o bază militară și a atacat un soldat. Acesta i-a furat arma și muniția și s-a făcut nevăzut. Au trecut mai bine de 36 de ore de la eveniment, iar hoțul este de negăsit.
Evenimentul a avut loc într-o unitate militară din Mamaia Sat, județul Constanța. Bărbatul a pătruns cu o cagulă pe față în perimetrul unității militare și l-a atacat pe soldat care se afla în timpul serviciului. Militarul căruia i-a fost smulsă arma din mâini le-a spus polițiștilor că se ruga în momentul în care a fost atacat cu cuțitul.
Individul a reușit să fure arma, dar și 30 de cartușe. Au trecut aproximativ 36 de ore de la incident, însă individul care l-a rănit pe militar este de negăsit. Anchetatorii au trimis scafandri pentru a căuta arma în Dunăre – Marea Neagră, existând posibilitatea ca bărbat să fi aruncat arma, după ce a aflat că este urmărit.
De asemenea, oamenii legii iau în calcul și varianta în care întreg atacul a fost planificat, iar agresorul și militarul s-ar cunoaște. Anchetatorii ar putea să-l supună pe militar unei expertize cu detectorul de minciuni.
Întreg județul Constanța a fost împânzit de filtre sâmbătă seara după ce s-a dat alarma. Totodată, Ministerul Apărării Naționale a dispus, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și de apărare a obiectivelor militare.
“O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20.15, şi l-a atacat pe militar. Militarul, aflat în postul de pază, a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe. După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii”, se arată în comunicat.
Comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică, locul unde a avut loc incidentul, a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, potrivit comunicatului. Filtre de poliție au fost organizate în toată țara, însă nu s-a găsit vinovatul deocamdată.